Primăria Brașov a decis ca vânzarea de mărțișoare pe domeniul public să înceapă în acest an din data de 26 februarie. Pe lângă amplasamentele rezervate în acest sens în piețe, edilii au decis deschiderea unor „mini-târguri” de mărțișoare în mai multe zone din oraș.
Astfel de locații pentru vânzarea de mărțișoare vor fi pe aleea pietonală din Parcul Titulescu (înspre Aro Palace), undecComercianții au la dispoziție 40 de amplasamente, și unde, până în prezent ,au fost depuse 22 de solicitări. Taxa de ocupare a domeniului public este de 6 lei/mp/zi. Și în apropiere de capătul de linie din Triaj va fi o „piață” de mărțișoare pentru care au fost depuse 5 solicitări și au fost eliberate 5 abonamente de ocupare a domeniului public, în acest caz, taxa de ocupare a domeniului public fiind de 2,4 lei/m.p./zi. În Noua, se vor vinde mărțișoare la vechea piață de pe Levănțicăi, unde au fost depuse 14 solicitări și au fost eliberate 10 abonamente, iar comercianții trebuie să plătească o taxă de 3,6 lei/m.p./zi, iar o altă zonă unde se vor comercializa astfel de simboluri ale primăverii este în fața Complexului Bartolomeu (str. Stadionului), un au fost depuse 17 solicitări și au fost eliberate 16 abonamente. Taxa de ocupare a domeniului public în acest caz este de 3,6 lei/m.p./zi. Perioada de vânzare a mărțișoarelor pe domeniul public este 26 februarie – 1 martie, iar comercianții vor trebui să respecte aceste zone de vânzare stabilite de către Primărie.