Renovată în această vară, strada Sforii a reînceput să se transforme în șevalet pentru tinerii care vor să-și lase amprenta „artistică” într-un loc public. Că tot se apropie Vaneltine’S Day, un tânăr din Brăila a vrut să îi arate iubite sale cât de mult o iubește, astfel că s-a apucat să picteze cu un spray un simbol al dragostei. Brăileanul însoțit de prietena lui a fost oprit din treabă de un echipaj de polițiști locali, care erau în misiune de patrulare pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona istorică a Brașovului.
Pentru opera sa de artă, tânărul a fost amendat cu 100 de lei la Legea 61/1991, care, la art. 3, al. I, Lit. A, prevede sancțiuni cuprinse între 100 și 500 de lei pentru „scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate”.