Contractul de lucrări este semnat încă din octombrie 2017, dar nici în ziua de astăzi nu au fost depășite toate barierele birocratice pentru a se da drumul la lucrări, deși proiectul ar fi trebuit definitivat în acest an.
Demararea lucrărilor la bucățica de autostradă dintre Cristian și Râșnov este în continuare la stadiul de avizare a procedurii, deși constructorul a fost desemnat încă din octombrie 2017.
Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care administrează proiectul de investiție, a anunțat recent că va solicita unul dintre avizele de mediu necesare începerii lucrărilor, respectiv cel din partea Sistemului de Gospodărire a Apelor pentru scurgerea apelor meteorice din perimetrul organizării de șantier. „În incinta organizării de șantier se va asigura scurgerea apelor meteorice, care spală o suprafață mare, pe care pot exista diverse substanțe de la eventualele pierderi ale utilajelor, pentru a nu se forma bălți, care în timp se pot infiltra în subteran, poluând solul și stratul freatic. Evacuarea lor poate fi făcută în canalizarea deja existentă”, au anunțat oficialii CNAIR.
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic-Braşov, sector Râşnov – Cristian şi Drum de Legătură, lungime 6,3 km (autostrada) + 3,7 km (drum naţional la 4 benzi cu separator median), a fost semnat cu asocierea Asocierea Alpenside – Specialist Consulting, care a avut o ofertă de 118 milioane de lei. Conform estimărilor de atunci, acest sector de autostradă ar trebui finalizat anul acesta.
Alpenside a emis în octombrie 2018 prima factură pentru acest proiect, în valoare de 2,89 milioane de lei, pentru partea de proiectare a capătului de autostradă din județul Brașov.