Într-un trafic care devine tot mai haotic, unii șoferi dau dovadă de „inventivitate” și le dau și altora lecții în ceea ce privește o fructificare cât mai eficientă a timpului pe care îl petreci la semafor. Astfel, un domn trecut deja de prima tinerețe a vrut să arate că este destul de sprinten și își rezvolă și alte urgențe, cât timp semaforul este roșu.
Ajuns la semaforul de la Autogara 3, acesta s-a încadrat spre stânga, a aprins avariile și a trecut strada pentru a-și cumpăra o cafea la automat, deși ar fi putut face acest lucru, după ce vira la stânga. Cu ochii la semafor, bărbatul a trebuit să aștepte răbdător prepararea produsului, însă a întârziat câteva secunde. Norocul său a fost că nu a venit nimeni în spatele lui, însă bărbatul a preferat să încalce mai multe reguli de circulație, respectiv să își lase mașina în stradă pe avarii, deși situația nu o impunea, dar și să treacă neregulamentar strada, totul pentru a mai câștiga… un minut. Cineva uimit de gândirera șoferului a filmat scena și a distribuit-o pe Facebook pentru a vedea cât mai multă lume de ce te poți lovi atunci când ieși în trafic.
Să sperăm că șoferul nu va proceda la fel și atunci când va vrea să își facă cumpărăturile sau să își plătească facturile.
Video Facebook – Mihai Sorin
https://www.facebook.com/mihaisorin.oprea/videos/1981529738630079/