O casă construită în 1927 de Victor Biedermann,director al Societății Anonime Mureșul, cu activități în domeniul exploatării lemnului, este scoasă la vânzare de Artmark Historical Estate cu 530.000 de euro.
Imobilul se regăsește pe aceeași suprafață construită și amenajată în cursul anilor 1927-1928 de către primul proprietar, Victor Biedermann. Pe cei 1000 mp Biederman amenaja o mică grădină și parc cu pomi fructiferi și ridica un imobil cu subsol și mansardă, ale cărui 9 camere erau utilate și amenajate la standardele interbelice pentru locuința unei familii înstărite. Poziționarea casei oferă o priveliște extraordinară asupra Tâmpei, fiind totodată foarte aproape de Centrul Istoric al Brașovului.
Familia Biedermann a locuit în casă până în 1941, când naziștii au reciziționat-o și au transformat-o în locuință pentru comandanții armatei germane care ajungeau în Brașov.
După retragerea germană, Casa Biedermann intra în administrarea comunității evreiești, însă, după 1945, imobilul intra în circuitul statului comunist, fiind ocupată pe rând de Ministerul Muncii, ca local pentru școala de ucenici, ulterior de Ministerul Educației, drept sediu al unei școli profesionale de băieți și fete. În anii ’50 casa intra în posesia Statului, fiind naționalizată, iar în anii ’90 retrocedată moștenitorilor.
Un comentariu
Nu mai avem nici un baron (politic) fara casa prin Brasov?