Sistemul de informatizare a transportului de transport în comun din Brașov, implementat din anul 2016, începe să aibă nevoie de o serie de reparații, ținând cont că unele dintre tabelele de informare, atât din autobuze, cât și din stații nu mai funcționează corespunzător și garanția pentru acestea a expirat.
Contractul pentru informatizare sistemului de transport public al RATBV a fost semnat de către Primăria Brașov în decembrie 2014, cu UTI Grup şi Radcom SRL din Bucureşti, după ce licitația fusese tergiversată mai mult de un an din cauza contestațiilor. Astfel, valoarea totală a lucrărilor, care a inclus pe lângă aceste tabele de informare și montarea unor noi aparate de taxat, dar și a unor automate de bilete, a fost 23.741.756,71 de lei, fără TVA, un preţ puţin mai mic faţă de valoarea estimată de 23.993.644,62 lei.
De-a lungul timpului, sistemul a dat mai multe rateuri, astfel că informarea călătorilor se face defectuos. Acum, RATBV vrea să atribuie un contract, care va fi valabil pe o perioadă de 12 luni, în vederea asigurării mentenației și reparației întregului sistem. Costul total estimat pentru acest contract este de 242.308,99 lei, cu tot cu TVA, iar atribuirea ar urma să se facă în funcție de cel mai bun raport preț-calitate. Pentru a participa la licitație, firmele, care vor trebui să furnizeze și servicii softweare pentru funcționarea sistemului, trebuie să demonstreze că au oferit servicii similiare în ulitmii 3 ani și să depună o garanție de participare de 2.036 lei, până la data de 8 februarie.
Informatizarea sistemului de transport deţinut de RAT Braşov permite taxarea călătorilor prin sistem e-ticketing, pe baza de cartelă magnetică. În cadrul acestui proiect au fost modernizate 34 de staţii instalate 119 panouri de informare pentru călători. Acestea ar trebui să ofere informaţii cu privire la graficele de circulaţie sau unele deficienţe apărute. Prin implementarea noului sistem şi autobuzele şi troleibuzele sunt monitorizate prin sisteme GPS. Sistemul de cartele ar urma să permită pe lângă accesul în mijlocul de transport şi taxare pe interval de timp, şi oferirea de acces pe baza unor cartele de călătorie speciale, la muzee, teatre sau alte obiective, respectiv un bilet de tip „destinaţie turistică”.