Ținând cont că licitația pentru încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de 4 ani în vederea întreținerii străzilor din municipiul Brașov nu a fost definitivată, iar vechile contracte încheiate din 2005 expiraseră, anul trecut, edilii au încheiat prin negociere directă patru contracte pentru realizarea acestor lucrări.
Recent, documentațiile de atribuire au fost publicate pe platforma de licitații publice, iar în conformitate cu acestea, Primăria Brașov a încheiat cu firmele Eurostrada și Recon contracte în valoare de peste 48 de milioane de lei, cu tot cu TVA (40.406.722,68 lei fără TVA) pentru a putea derula lucrările de întreținere și reparare străzi, în 2018.
Astfel, primul contract încheiat cu Eurostrada în vederea derulării lucrărilor de pe străzile secundare a fost atribuit în 16 martie 2018 și a avut o valoare de 10,67 milioane de lei, fără TVA. Acest contract s-a derulat pe o perioadă de 9 luni, iar pe 28 noiembrie a fost semnat un nou contract cu aceeași companie, valabil o lună, a cărui valoare conform anunțului de atribuire a fost de 4,2 milioane de lei.
În ceea ce privește întreținerea străzilor principale, primul contract, semnat în acest caz cu societatea Recon, a fost încheiat pe 1 mai pentru o perioadă de 7 luni, și a avut o valoare totală de 17,12 milioane de lei. Cel de-al doilea contract încheiat cu Recon pe 28 noiembrie, a avut o valoare de 8,4 milioane de lei și s-a derulat pe o perioadă de o lună.
Reparații estimate la aproape 500 de milioane de lei, în următorii 4 ani
Pentru acordul-cadru care ar urma să fie încheiat pe o perioadă de 4 ani, termenul de depunere a ofertelor a fost luna spetembrie a anului trecut, iar, în total, au fost depuse 5 oferte pentru primul lot, respectiv 4 firme din Brașov și una din Covasna, și 4 oferte pentru cel de-al doilea lot, 3 din Brașov și una din Covasna. Conform anunțului de licitație, valoarea lucrărilor de reparații pe străzile Brașovului ar putea ajunge în următorii 4 ani la suma maximă de 499.025.425 lei, inclusiv TVA, iar minimul lucrărilor este estimat la 108,52 milioane de lei.