Primăria Brașov va începe demersurilor juridice pentru recuperarea Casei Hirscher (fostul Cerbul Carpatin), una dintre clădirile simbolice pentru istoria și identitatea Brașovului. Ca și în cazul Cetățuii, trecerea acestui monument istoric în proprietatea unei societăți comerciale (care, ulterior s-a privatizat) s-a făcut fără respectarea prevederilor legale, având în vedere că proprietarul de drept al imobilului era Municipiul Brașov, după cum a precizat primarul George Scripcaru, care va introduce pe ordinea de zi a ședinței din 18 ianuarie un proiect de hotărâre prin care va începe demersurile birocratice în acest sens.
„Primăria Brașov a făcut o serie de cercetări care confirmă justețea acestui demers. În proiectul de HCL se propune Consiliului Local continuarea parteneriatului cu aceeași casă de avocatură care ne-a ajutat să recâștigăm și Cetățuia, având în vedere experiența pe care au dobândit-o. Conform raportului de specialitate de la acest proiect, Apollonia Hirscher a donat comunității brașovene această clădire, și nu unei societăți comerciale”, a declarat primarul. .
O clădire cu multă istorie
Apollonia Hirscher (1482-1541) a donat o parte din averea ei Comunităţii Braşovenilor. Printre aceste donaţii a fost şi “Casa Negustorilor” actualmente Restaurantul “Cerbul Carpatin” situat în Piaţa Sfatului intersecţie cu Str. Hirscher. Din perioada comunistă şi până în prezent, în imobilul de mai sus funcţionează Restaurantul “Cerbul Carpatin” aflat în proprietatea SC POSTĂVARUL SA.
Din anul 1905 şi până în anul 1998 când proprietar tabular figurează Statul Român, nu este menţionată în cartea funciară nici o altă înscriere la foaia de proprietate prin care să se înregistreze transferul drreptului de proprietate asupra imobilului în cauză de la Oraşul Regal Braşov la Statul Român. Tot în anul 1998 se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat mai sus în favoarea SC POSTĂVARUL SA.
„Înscrierea registratorului privind actul nr. 4088/1998 considerăm a fi total greşită”, au precizat specialiștii Primăriei Brașov.
Acum doi ani, managerii muzeelor de Artă și Etnografie solicitau CJ Brașov să revendie clădirea, însă nu s-au mai făcut demersuri în acest sens.