Prima ediție a festivalului EdFest 2019 se va desfășura, timp de o lună, începând cu 5 februarie, la Muzeul Pedagogic din Brașov. Acesta va curpinde o serie de ateliere, cu teme diverse, precum dezvoltarea inteligenței emiționale, teatru, muzică, metode alternative de predare, identificarea și valorizarea copiilor cu potențial ridicat.
De asemenea, în cadrul festivalului va exista un atelier prin care participanții vor putea învăța „Cum să fii un Cadru Didactic Memorabil”, vor reuși să aibă mai multă încredere în aptitudinile lor, vor fi recunoscuți ca specialiști și vor deveni memorabili, indiferent că este vorba de elevi, părinți sau mass-media.
Festivalul este dedicat cadrelor didactice și altor persoane interesate de educație, vizând tematici alternative care au ca scop transformarea sistemul de învățamânt într-unul interactiv și atractiv pentru viitoarele generații de elevi.