Tommy Tomescu este un stomatolog român care s-a stabilit în Londra și care a trimis, în numele grupului „Diaspora pentru România“, pe 12 noiembrie 2018, o cerere către Primăria Capitalei în care anunţa că e organizator principal şi persoana responsabilă cu conducerea adunării publice „Mitingul Diasporei“, care ar urma să fie organizată pe 10 august, în acest an, la un an de la mitingul de anul trecut. Până luni, 7 ianuarie, nu a fost contactat oficial. De aceea a şi dat în judecată primarul Capitalei. Marţi, 8 ianuarie, a fost chemat la discuţii la Primărie.
Pierdut printre hârtii oficiale
Tommy Tomescu a declarat că în urma discuţiilor a primit alte hârtii de semnat şi l-au chemat peste o lună. „Mi s-au cerut mai multe lucruri decat altor organizatori motivându-mi-se că sunt circumstanţe speciale. Am semnat un plan de lucru“, a declarat Tomescu. Ştire iniţială: Tommy Tomescu este un român ce locuieşte în Londra de 8 ani, medic stomatolog de profesie şi „organizator principal şi persoana responsabilă cu conducerea adunării publice «Mitingul Diasporei»“, cum s-a şi semnat pe cererea trimisă Primăriei Capitalei în numele grupului „Diaspora pentru România“ „Grupul «Diaspora pentru România» a solicitat Primarului General al Municipiului Bucureşti autorizarea favorabilă a cererii de organizare a unei adunări publice cu titlul «Mitingul Diasporei», în Piaţa Victoriei, în data de 10 August 2019. Cererea a primit numărul de înregistrare 1679234/12.11.2018“, precizează Tomescu pentru „Adevărul“. Întrucât au trecut mai bine de 30 de zile de la data la care ar fi trebuit să primească un răspuns, Tommy Tomescu susţine că „Gabriela Firea, primarul general al municipiului Bucureşti, a comis un abuz“ şi a depus o cerere de chemare în judecată a edilului-şef al Bucureştiului la Tribunalul Bucureşti. Luni, 7 ianuarie, a fost chemat la discuţii pentru a doua zi la Primăria Capitalei. Cine e Tomescu Tommy Tomescu este stomatolog de profesie, locuieşte în Marea Britanie de 8 ani şi ceva.
Se luptă pentru drepturile românilor
Tânărul este originar din judeţul Braşov şi după ce a absolvit facultatea în capitală a plecat în Anglia. A lucrat ca asistent universitar la King’s College University, printre cele mai bune şcoli din Europa pe Stomatologie. Acesta a declarat pentru „Adevărul“ că s-a implicat în mai multe acţiuni legate de drepturile românilor în Marea Britanie: în formarea Asociaţiei Dentiştilor Români din Marea Britanie (în 2013 erau 800 de dentişti români la acea vreme în Anglia), al cărei preşedinte este; în Asociaţia împotriva Discriminării Românilor şi Bulgarilor la care e co-preşedinte; coordonator al Centrului Comunitar Român din Londra unde românii pot afla răspunsuri la varii probleme sociale de care se lovesc.
C