Economic, Stiri Brasov

Vin banii pentru cele 52 de autobuze electrice și hibrid. Brașovul a luat fața Iașiului și Clujului, ale căror proiecte au fost respinse de AFM

Primăria Brașov a semnat, vineri, acordul de finanțare a achiziției a 32 de autobuze electrice și 20 de autobuze hibrid din fondurile Agenției Fondului de Mediu. Valoarea contractului este de 137 de milioane de lei, din care fondurile nerambursabile ale AFM se ridică la 109,6 milioane de lei. Doar două municipii din Brașov au accesat aceste fonduri – Brașov și București, în timp ce orașe ca Iași, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș nu au accesat finanțarea.

,,Am semnat contractul de finanțare cu Agentia Fondului de Mediu pentru achiziția a 32 de autobuze electrice și 20 de autobuze hibrid. Valoare achiziției este de 137 de milioane de lei, din care fonduri nerambursabile de la AFM 109,6 milioane de lei. Municipalitatea a virat deja in contul de Trezorerie suma care ii revine ca și cofinanțare (27,4 milioane de lei). Sunt foarte bucuros de semnarea acestui contact, mai ales pentru ca a fost o competiție destul de mare pentru accesarea acestor fonduri, iar dintre toate orașele care au aplicat, doar Brașovul și Bucureștiul au reușit sa le acceseze. Municipalitatea va demara in prima parte a anului viitor procedura de achizitie. După ce vom face achiziția, conform contractului cu AFM, vom putea face decontările. Aceasta investiție va fi completată și cu celelalte achiziții de mijloace de transport nepoluante (troleibuze, autobuze electrice, autobuze hibrid), noul garaj al RATBV, benzi dedicate pentru autobuze, toate cu finanțare europeană și cofinanțare de la bugetul local de 2%, la care se adauga, speram, finanțarea de la AFM pentru stațiile de încărcare electrice. Toate acestea se încadrează in Planul nostru privind calitatea aerului și sunt convins ca toate măsurile prevăzute in acest plan vom reusi sa le implementam pana in 2023, așa cum ne-am angajat atat in fata brasovenilor, cât și a Uniunii Europene. Doresc sa ii mulțumesc doamnei ministru Gratiela Gavrilescu pentru tot sprijinul pe care ni-l acorda in implementarea acestui plan, cât și pentru sprijinul acordat in vederea organizării, la Brasov, reuniunii comisarilor de mediu ai UE din luna aprilie. Doresc sa le mulțumesc și celor din Minusterul Mediului și AFM pentru toate sfaturile pe care nu le dau pentru a reusi implementarea măsurilor pe care ni le-am asumat. Tot in zona de protecție a mediului, vreau sa va anunț ca in prima parte a lunii Ianuarie vom avea o discuție la MDRAP avand ca tema inchiderea rampelor de depozitare a deșeurilor neconforme. Sper ca in cel mai scurt timp, impreuna și cu cei de la AFM, da găsim cele mai bune soluții pentru a rezolva și aceasta situație”, a declarat George Scripcaru, la semnarea contractului de finanțare.

Pe ce linii vor circula autobuzele eco și în ce zone sunt propuse stații de reîncărcare:

Linia Nr. maxim vehicule Tip vehicul Locatie propusa pentru statie incarcare rapida Locatie alternativa pentru statiile de incarcare rapida
9 2 Autobuz electric Cap linie Rulmentul – 1 stație
15 2 Autobuz electric Reîncarcă la Cap linie Triaj
17 12 Autobuz articulat electric hibrid Cap linie Livada Postei – 2 statii pt. electric hibrid Cap linie Noua
21 3 Autobuz articulat electric hibrid Cap linie Triaj – 1 statie pt. electric hibrid
22 6 Autobuz electric Cap linie Saturn – 2 statii
23 5 Autobuz articulat electric hibrid Cap linie Saturn – 1 statie pt. electric hibrid
23B 3 Autobuz electric Cap linie Triaj – 1 statie
29 1 Autobuz electric Reîncarcă la Gara Brașov
32 3 Autobuz electric Cap linie Gara Brasov – 1 statie Cap linie Valea Cetatii
34 7 Autobuz electric Cap linie Timis Triaj (str. Timis Triaj) – 1 statie Cap linie Livada Postei
36 6 Autobuz electric Cap linie Independentei (sub pod) – 1 statie Cap linie Livada Postei
53 2 Autobuz electric Cap linie Panselelor – 1 stație
12 statii in 8 locatii

 

Tractorul, primul cartier al Brașovului unde transportul în comun va fi eco. 13 autobuze electrice vor deservi traseele care trec prin această zonă

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Mârlănie de tip PSD: După ce s-au opus prelungirii stării de alertă și au cerut constant eliminarea restricțiilor, acum pesediștii
Reprezentanţii PSD spun că românii devin ”ciumaţii Europei”, în contextul în care mai multe state au anunţat restricţii la frontiere
Brașovul realizase, până ieri, aproape 24.000 de teste COVID-19, rata de infectare fiind de 8%
În România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, pe
Brașovul intră, mâine, sub Cod galben de furtuni, vijelii și ploi torențiale
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru jumătate de țară. Avertizarea va intra în vigoare
45 de noi cazuri de SARS-CoV-2 la Brașov. Județul ajunge la 1.950 de cazuri/ În România s-au raportat 698 de
Alte 698 de noi cazuri de infectare cu coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România, bilanțul îmbolnăvirilor
VIDEO Polițiștii au amendat, ieri, 57 de „viteji” care nu purtau mască în locurile publice închise
Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 10 iulie 2020, în contextul prevenirii și
După ce doi angajați au fost depistați cu COVID-19, Maurer Imobiliare își testează personalul ca măsură de prevenție împotrivă răspândirii
Maurer Imobiliare este compania care încă din primele momentele ale instalării problemelor legate de Covid-19 în Brașov și nu numai,
11 persoane cu Covid 19, la Spitalul Făgăraș. 4 cazuri depistate doar astăzi
În ciuda faptului că autoritățile din Făgăraș au încercat să țină Covidul cât mai departe de spitalul lor, 11 persoane
7 sfaturi prin care să faci fotografii mai bune în călătorii
A venit vara și, odată cu ea,vremea concediilor. Restricțiile impuse la nivel global ne-au forțat poate să facem mici ajustări
Admitere liceu 2020: Peste 8.500 de elevi din toată țara au rămas nerepartizați. 599 de candidați sunt din Brașov
În această sesiune de admitere la liceu peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizați. Cei mai mulți dintre aceștia sunt
Furau flori de tei din copacii de pe domeniul public și le vindeau la piață
Un echipaj al Politiei Locale Brașov s-a deplasat în cel mai scurt timp de la sesizarea BizBrasov, însă, din păcate,
De luni, și linia 22 a RATBV va fi electrificată. Până acum, au fost livrate la Brașov 10 autobuze electrice
RATBV SA va introduce în circulație de luni, 13 iulie 2020, autobuze electrice și pe linia 22, care deservește traseul
FOTO VIDEO O firmă din Brașov și una din Ploiești vor să construiască Complexul Sportiv Carpați. Investiția este 30,8 milioane
Joi, 9 iulie, a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru lucrările de amenajare a complexului sportiv Carpați, un proiect
Au fost afișate rezultatele admiterii la liceu 2020. Vezi aici listele cu elevii repartizați în Brașov
Rezultatele admiterii la liceu 2020 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor.
Un brașovean a investit 60.000 de euro într-o aplicație de turism bazată pe conținut documentar
În urma unei investiții totale de peste 60.000 de euro, compania Smart Medianet Brașov a lansat aplicația de turism românească
1.369 de înscriși la facultățile de la Transilvania, în prima zi de înscrieri online
1.369 de dosare au fost înregistrate, online, în prima zi de înscriere la Universitatea Transilvania și, la fel ca anul
BestJobs: Românii își caută loc de muncă și în timpul verii. Care sunt joburile preferate de aceștia în luna iunie
BestJobs a scos la iveală faptul că românii își caută intens un nou loc de muncă sau vor să își
FOTO Șeful CRPC Brașov i-a acordat primul ajutor victimei unui accident petrecut pe trecerea de pietoni
O femeie a fost lovită de un autoturism condus de un bătrân de 70 de ani în spatele sediului Poștei
Medic Pneumolog: Profilul pacienților infectați cu COVID-19 se schimbă. Tot mai mulți tineri ajung în spitale
Medicul Pneumolog Beatrice Mahler, managerul celui mai mare spital de boli pulmonare din România, susține faptul că în ultimele zile
Brașovul ajunge la 1.905 cazuri de SARS-CoV-2, după încă 54 de infectați depistați. La nivel național s-au raportat 592 de
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O borsetă cu 2.100 de euro găsită ieri în Zârnești a fost înapoiată proprietarului de către un cetățean cu spirit
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din orașul Zărnești, județul Brașov, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Zărnești