Google are un nou serviciu prin care pasagerii pot fi avertizați de posibilele întârnizeri ale zborurilor înainte companiilor aeriene. Acest lucru se face printr-o notificare trimisă de Google Assistant pe telefon.
Compania Google a introdus un serviciu, încă din luna ianuarie, prin care pasagerii pot vedea dacă un avion are întârziere, dar și motivele datorate acesteia. Însă, notificarea referitoare la întârzierea zborurilor nu este trimisă în mod automat, ci doar în momentul în care cauți un anumit zbor pe Google.
„La începutul acestui an, am început să anunţăm previziunile pentru întârzierii ale zborului atunci când căutați statusul cursei și suntem 85% siguri că zborul va fi întârziat în cele din urmă. Folosim datele istorice privind starea zborului, combinate cu machine learning, pentru a face aceste previziuni înaintea companiilor aeriene”, au susținut, într-un comunicat, reprezentații companiei.
Românii pot beneficia și ei de acest serviciu. O întârziere de peste o oră a avut, în 5 decembrie, cursa Ryanair FR 9735, care pleca din București și avea destinația Milano Malpensa. Notificarea prin care se anunța întârzierea zborului a fost trimită de Google Assistant, cu toate că această problemă nu a apărut pe panourile de afișare din aeroportul Otopeni și nici nu a fost semnalată de către reprezentanții companiei.