Centrul Civic începe să se dezvolte din punct de vedere imobiliar, mai ales după ce în această zonă cei de la AFI au început construcția unui nou mall. Astfel, în vecinătatea bisericuței de lemn ar urma să fie ridicat un bloc 6 niveluri. Dezvoltatorul, firma brașoveană De Mar Special SRL, a obținut primul document urbanistic necesar autorizației construcției, respectiv certificatul de urbanism, atât în vederea realizării organizării de șantier, ce va implica și ocuparea unei părți din domeniul public, cât și pentru realizarea construcției propriu-zise.
Blocul ar urma să fie ridicat pe pe B-dul 15 Noiembrie nr. 71 -73.
În spatele acestei firme, ca administrator și unic asociat, este Vanessa Vasluianu, conoscută în spațiul public drept membră a partidului PMP, organizația Hărman. Firma este și dezvolator al ansamblului rezidențial de case Poiana Crăițelor, aflat pe DJ 112 A în apropiere de Bod, precum și dezvoltator al proiectului Elegant House, respectiv a unui bloc de tip vilă în cartierul Scriitorilor