De la începutul acestei luni, Primăria Brașov a demarat procedura de prelungire a autorizațiilor taxi pentru o perioadă de încă 5 ani. Reprezentanții municipalității au subliniat faptul că vor fi prelungite autorizațiile taxi doar pentru mașinile mai noi de 10 ani, iar în conformitate cu evidențele municipalității, aproximativ 200 de taximetre trebuiau „casate”. Taximetriștii nu au vrut însă să își piardă licența, astfel că și-au înnoit parcul auto, iar deocamdată, nu au fost cazuri de retragere a unor astfel de mașini din circulație.
Cele mai multe taximetre sunt „de firmă”
În conformitate cu datele deținute de Primăria Brașov, în acest moment sunt 1.431 de autorizații taxi valabile până la finele anului, din care 1.100 aparțin sunt deținute de 344 de firme, 325 de autorizații sunt ale unor Persoane Fizice Autorizate și 6 ale unor Întreprinderi familiale. Până acum, au fost reutorizate 1.155 de mașini (1.085 aparținând firmelor, iar alte 70 ale unor PFA-uri), iar din primele zile ale anului viitor, compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei le va elibera și noile buline pe care taximetriștii vor trebui să le monteze pe portiere. Noile autorizații sunt valabile 5 ani, respectiv până la sfârșitul lui 2023, iar noile buline au culoarea mov. „Mai au de depus documentele necesare pentru reautorizare 10 firme, care dețin 15 autorizații, dar și o întreprindere familială. Pentru restul, documentațiile sunt în cursa de analiză, iar eliberarea noilor documente se va face începând de anul viitor”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
1.109, numărul optim de taximetre pentru Brașov
În conformitate cu legea, pe străzile Braşovului ar trebui să circule doar 1.109 taximetre, raportat la numărul de locuitori. Cei care respectă însă toate cerințele în vederea preschimbării vor putea practica această activitate și în următorii 5 ani. De asemenea, în ultimii ani, de când legislația s-a schimbat iar licenețele emise pe PFA pot fi transferate unor firme, nu au mai fost cazuri ca taximetriștii să renunțe de bunăvoie la autorizații, astfel că numărul mașinilor care prestează această activitate a rămas constant.