Astra Trans Carpatic vrea să opereze din 9 decembrie încă o cursă pe ruta Bucureşti – Braşov, pe care vrea să introducă trenuri cumpărate de la danezi, a declarat Liviu Pescăraşu, directorul general al operatorului privat.
După ce a inaugurat trenurile de la danezi pe ruta Arad – Oradea, Astra Trans Carpatic vrea să opereze pe noi rute. Astfel, compania a solictat ca de la 1 decembrie să opereze şi pe ruta Timişoara – Baia Mare, a explicat pentru Economica.net Liviu Pescăraşu, directorul general al Astra Trans Carpatic. Acesta a adăguat că odată cu intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor din 9 decembrie, compania vrea să introducă trenurile de la danezi şi pe ruta Bucureşti – Braşov, unde va opera încă o cursă.
Trenul Astra Trans pleacă la ora 7.40 spre Brașov
În prezent, compania operează o singură cursă pe ruta Bucureşti – Braşov, cu plecare de la ora 7:40 din Gara de Nord. Cursa ce urmează a fi introdusă din 9 decembrie va porni după-amiaza din Capitală spre munte, a menţionat şeful operatorului feroviar privat. El a mai spus că anul viitor, de la 1 mai, compania vrea să opereze pe o rută nouă, respectiv Timişoara – Cluj Napoca.
Primul tren Astra Trans Carpatic a fost pus în circulaţie în februarie 2017 pe ruta Arad – Bucureşti. Din 2018, această rută se extinde în sezonul estival până la Constanţa. Pe lângă rutele menţionate mai sus, Astra Trans Carpatic vrea să asigure transportul de călători şi pe relațiile Bucureşti – Titu şi Bucureşti – Bacău, conform informaţiilor de pe site-ul propriu. Astra Trans Carpatic, firmă din grupul de companii controlat de omul de afaceri Valer Blidar, a fost înfiinţată în 2014 şi are ca activitate principală transportul feroviar de călători cu vagoane salon, de dormit şi cuşetă.