Regio Călători, cel mai mare operator feroviar privat din România, va introduce începând cu 9 decembrie trenuri cumpărate din Franţa pe ruta Bucureşti – Braşov, potrivit Asociaţiei Metrou Uşor.
„Primele două rame noi ale Regio Călători au efectuat probe de parcurs astăzi (joi – n.r.) între Brașov și Câmpina. Urmează zilele următoare probe până la București”, spune Andrei Andras, membru al Asociaţiei Metrou Uşor, care a postat imagini cu trenurile cumpărate din Franţa.
Potrivit acestuia, din 9 decembrie compania va începe operarea a două perechi de trenuri între Brașov și București, iar în sezonul estival le va introduce pe ruta Brașov – Mangalia. „Ramele sunt vopsite în totalitate, li s-au aplicat sigle Regio Călători”, mai spune Andrei Andras.
Pasionaţii de trenuri au surprins încă din august venirea acestor automotoare misterioase în România. Încă de atunci, aceştia au spus că operatorul privat care le-a cumpărat este Regio Călători, însă un reprezentant al companiei a negat informaţia la acel moment.
Ramele SNCF Class X 72500, surprinse la Curtici, reprezintă o serie de automotoare diesel produse de Alstom pentru operatorul național francez în perioada 1997-2002. Ele erau folosite pentru transport expres regional (TER), în special în zonele din sudul şi vestul Parisului şi pe coasta sudică. Trenurile au fost fabricate să atingă o viteză maximă de 160 km/h și se pot cupla. Modelul adus în România are trei vagoane, cu o capacitate de 228 de locuri, şi a fost produs în 15 exemplare.
6 comentarii
felciitari !
cand veti pune un astfel de tren pe zi, in directia Iasi, unul pe zi in directia Clujnapoca si unul pe zi in directia Timisoara, trecand prin Craiova ?
Astfel, chiar ca ati avea o acoperire nationala… si chiar ca ati acoperi rute care in prezent sunt mai greu acoperite cu cfr !
Minunat, vechiturile unora comoara altora…Rame diesel pe linie total electrificata!!! In loc sa se faca toate demersurile pentru a nu se circula decat cu trenuri electrice, nu se tine cont de nimic (mai ales de mediu). Suntem mandri de tara in care traim…
PRIETENE ESTI CARCOTAS NU TE OBLIGA NIMENI SA CALATORESTI CU TREN PRIVAT VECHITURA, MERGI CU SNTFC DAR DACA VREI OCOMPARATIE MERITA SA INCERCI DAR SUNT SIGUR CA CE FACI FACI DIN RAUTATE ,PACAT
Poate ca sunt…dar ai citit doar prima parte a comentariului meu, dupa care ai fost selectiv (eu sunt nemultumit de propulsia diesel in primul rand)! Am circulat si circul cu ambele companii, asa ca pot facecomparatie fara probleme, ambele au mai multe minusuri decat plusuri, din pacate!