Una dintre misiunile unui asistent juridic este de a monitoriza şi analiza în permanenţă legislaţia din industria în care lucrează.
Salariul mediu net al unui asistent juridic, care are studiile de drept absolvite sau în curs de absolvire, este de 3.032 lei pe lună, conform Paylab.ro, comparatorul salarial lansat de eJobs România.
„Cea mai mare cerere de candidaţi pentru acest job este în Bucureşti, motiv pentru care şi salariile sunt, aici, cele mai mari la nivel naţional, respectiv 3.410 lei pe lună. Capitala este, de altfel, şi singurul oraş mare din ţară în care veniturile unui asistent juridic depăşesc pragul de 3.000 de lei“, spun reprezentanţii Paylab.ro. În top urmează Sibiul, Braşovul şi Alba Iulia, cu o medie salarială de 2.849 de lei net pentru asistenţii juridici. Iaşiul se apropie de acelaşi nivel, asistenţii juridici din acest oraş raportând salarii medii lunare de 2.816 lei.
Datele Paylab mai arată că 2.742 de lei reprezintă veniturile angajaţilor din Constanţa şi Galaţi, în timp ce în Piteşti un asistent juridic câştigă 2.768 de lei net pe lună. Cluj-Napoca şi Timişoara sunt oraşele mari cu cele mai mici încasări pentru cei care ocupă această poziţie, un asistent juridic ajungând să încaseze sume cuprinse între 2.500 şi 2.700 de lei.
Rolul unui angajat în această funcţie este de a acorda consultanţă juridică primară şi a analiza documente din punct de vedere juridic. De asemenea, un asistent juridic se ocupă de redactarea şi verificarea actelor necesare departamentului juridic, precum şi de monitorizarea şi analizarea permanentă a legislaţiei relevante pentru industria în care activează.
Anual, între 33.000 şi 34.000 de absolvenţi de facultate din România termină o facultate cu specializare în domeniul afacerilor, administraţiei şi dreptului, aceştia reprezentând 40% din totalul absolvenţilor de facultate din România, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
Anual, între 33.000 şi 34.000 de absolvenţi de facultate din România termină o facultate cu specializare în domeniul afacerilor, administraţiei şi dreptului, aceştia reprezentând 40% din totalul absolvenţilor de facultate din România.