La 8 ani de la deschiderea primului centru medical din Brașov, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își consolidează prezența în oraș prin inaugurarea Policlinicii Centrul Civic. Cu o investiție de peste 600.000 de euro, noua unitate este localizată în proximitatea Campusului Medical Brașov și duce mai departe angajamentul de a susține calitatea actului medical la cele mai înalte standarde.
De la deschiderea primei clinici REGINA MARIA din Brașov, rețeaua de sănătate a realizat investiții de peste 6 milioane euro în tehnică, echipamente și aparatură de ultimă generație. Aceste investiții au facilitat accesul la consultații, investigații, analize medicale și servicii de medicina muncii pentru pacienții din întrega regiune.
„Ne-am început activitatea în Brașov în 2011, atunci când am deschis primul centru REGINA MARIA din oraș. Suntem bucuroși să lansăm o nouă unitate medicală, ocazie cu care întărim amprenta locală în orașul care ne-a primit de fiecare dată cu brațele deschise. Realitatea este că am deschis această locație pentru că cererea a depășit capacitatea, iar proximitatea spitalului joacă un rol important în extinderea capacității noastre operaționale. Astfel, asigurăm condițiile optime pentru ca un număr și mai mare de pacienți să aibă acces la medicii noștri și la locațiile noastre, ducând mai departe angajamentul Rețelei de sănătate REGINA MARIA de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din județul Brașov.”, a declarat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA.
Noua policlinică REGINA MARIA are o suprafață de 500 mp, dispune de 11 cabinete de consultații și oferă brașovenilor acces la o gamă complexă de peste 20 de specialități medicale. Cu o echipă formată din 40 de medici și dotată cu echipamente medicale de ultimă generație, Policlinica Centrul Civic Brașov se remarcă prin serviciile specializate în dermatologie.
Pe lângă dermatologie, printre specialitățile medicale disponibile în noua policlinică REGINA MARIA din Brașov se numară: alergologie, chirurgie generală, chirurgie plastică, chirurgie cardiovasculară, diabet și boli de nutriție, endocrinologie, hematologie, medicină generală, medicină internă, neurologie, oftalmologie, pneumologie, psihiatrie, psihologie, peumatologie și vaccinologie.
Aparatura modernă disponibilă în noua locație asigură calitatea actului medical, prin acuratețea rezultatelor investigațiilor și prelucrarea rezultatelor într-un timp scurt.
Policlinica Centrul Civic este cea de-a treia locație a Rețelei de sănătate REGINA MARIA în orașul Brașov. Aceasta este parte integrantă a singurului Campus Medical privat din Brașov care cuprinde departamente de obstetrică-ginecologie, maternitate, bloc operator, neonatologie, ATI și pediatrie cu cameră de gardă 24/7. Complexul medical include peste 150 medici și în urma noii investiții, rețeaua de sănătate își dublează capacitatea operațională prin care asigură servicii medicale de ambulatoriu.