Lucrările de construcție a Centrului de Afaceri și Incubator Tehnologic al Brașovului au început inițial în octombrie 2013 și ar fi trebuit finalizate în februarie 2016. Firma buzioană Integral, care câștigase inițial acest contract, nu a putut respecta însă termenele contractuale, astfel că Primăria a decis rezilierea contractului, lucrările fiind lăsate la un stadiu de 40%. Întreaga procedură de licitație a trebuit reluată și un nou contract a fost semnat abia în iulie anul trecut cu AEON Building SRL din Brașov în schimbul sumei de 25.236.151,81 lei, fără TVA, față de valoarea estimată de 31.587.002,85 de lei, fără TVA.
80% din construcție a fost realizată
Acum, Primăria a semnat un nou contract cu această companie în valoare totală de 10.995.074 lei, cu tot cu TVA pentru lucrări suplimentare față de proiectul inițial. După cum au precizat reprezentanții Primăriei, este vorba practic de remedierea problemelor lăsate de constructorul inițial. După ce s-a reziliat contractul, au fost constatate numeroase nereguli, atât la elementele de rezistenţă, dar şi la hidroizolaţie sau hidranţi şi la alte instalaţii, astfel că a fost nevoie chiar desfacerea unei plăci de beton. Astfel, au fost stabilite lucrările suplimentare de care este nevoie. Conform monitorizării efectuate de către Primăria Brașov, în acest moment lucrările de construcţie sunt realizate în proporţie de 80%. „Se lucrează pe două fronturi. Pe de o parte, se execută intervenţiile necesare pentru remedierea deficienţelor, care, conform contractului ar trebui să fie gata în 2 luni, dar, în paralel, se execută şi lucrările necesare finalizării construcţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
8,38 milioane de lei, de la UE
În conformitate cu prevederile din contractul inițial încheiat cu Aeon Builiding, lucrările ar fi trebuit finalizate însă constructorul nu a putut respectya graficul stabilit și din cauza acestor „surprize” apărute. Astfel, noua dată estimată pentru finalizare a fost stabilită pe 31 martie 2019. Ținând cont că proiectul a demarat cu o finanțare europeană, Ministerul Dezvoltării Regionale încearcă să obţină acum amânarea termenului de finalizare a investiției și din partea organismelor europene. Contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 pentru realizarea Centrului de afaceri din Bartolomeu a fost semnat în anul 2013, valoarea totală a proiectului fiind atunci de 70.898.442 lei, din care finanţare nerambursabilă era în valoare de 39.208.559 lei. Cum lucrările nu au fost terminate până în luna februarie 2016, când era termentul limită pentru decontarea banilor nerambursabili, Primăria a mai primit de la Comisia Europeană doar suma de 8.389.839 lei. Mai mult, edilii și-au luat angajamentul să finalizeze lucrările până la data de 31 decembrie 2018 cu sume alocate din bugetul local, în caz contrar existând riscul rambursării şi finanţării primite, astfel că este necesară o nouă derogare, ținând cont că întârzierea este una întemeiată.