Grădina Zoologică Brașov vrea să continue lucrările de modernizare și de diversificare a speciilor din colecție, iar unul dintre proiectele propuse este cel de amenajare a unui adăpost special pentru pinguini și foci gri. În vederea realizării acestui țarc, un expert din partea Asociației Europene a Grădinilor Zoologice (EAZA) a venit la începutul acestui an la Brașov pentru a oferi consultanță de specialitate în ceea ce privește amenajările necesare, inclusiv a sistemului necesar pentru filtrarea apei.
După ce a realizat studiul de fezabilitate, conducerea parcului zoologic a lansat recent licitația în vederea selectării unui constructor care să realizeze acest proiect. Investiția totală este estimată la suma de 16,98 milioane de lei, cu TVA inclus. În această sumă este inclusă și partea de proiectare, iar realizarea noului adăpost ar urma să se deruleze pe o perioadă de 12 luni. Ofertanții vor prezenta o listă a principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani, astfel încât să demonstreze realizarea de construcții similare din punct de vedere al complexității cu cea care face obiectul achizitiei, la nivelul a maximum 3 contracte a căror valoare cumulată să fie de minimum 13.000.000 lei, fără TVA. Ofertele sunt așteptate până în data de 10 decembrie.
Cum vor fi amenajate adăposturile
Noile adăposturi vor fi amenajate în zona centrala a parcului zoo, lângă țarcurile tigrilor, unde, acum este un mic lac. Adăposturile pentru pinguini și foci sau lei de mare vor fi amenajate în incinte distincte, complet separate între ele, fiecare având bazin propriu cu apă salină, recirculată, tratată și menținută la parametrii optimi speciei. Apa va fi permanent recirculată și tratată și se va asigura menținerea temperaturii optime atât vara cât și în perioadele reci. Soluția tehnică pentru răcirea apei în timpul verii și încălzirea ei iarna va fi utilizarea de pompe de căldura apă-sol. În acest sens vor fi realizate trei foraje la 100 m adâncime. Conducerea Grădinii Zoologice are în plan ca în noul țarc să fie 20 de pinguini (10 perechi), pentru care se vor amenaja 15 cuiburi. Aceste cuiburi vor fi amenajate astfel încât să fie evitate disputele teritoriale între pinguini. Pentru foci, ar urma să fie amenajat un lac de 600 mp.
De asemenea, până la sfârșitul acestui an, oferta Zoo Brașov ar urma să se diversifice cu 23 de noi exemplare de maimuțe. Primele exemplare de maimuţe din specia macacilor coadă de leu (şapte exemplare) şi din specia Colobus Guereza (opt exemplare) au ajuns la Braşov din Wuppertal (Germania) şi, respectiv, din Rotterdam (Olanda).