Pe 1 Decembrie, Brașovul va intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă, urmând ca încă de dimineață să se deschidă Târgul de Crăciun, iar de la ora 17.30 să aibă loc și aprinderea festivă a iluminatului de sărbătoare. Cu această ocazie, ar urma să fie organizat și un concert, printre invitați numărându-se Antonia și Direcția 5.
De asemenea, pe 6 Decembrie, în Piața Sfatului, va fi ziua colindelor, iar pe 15 Decembrie, va fi ziua dedicată copiilor, când la Brașov va ajunge și Moș Crăciun. Nu în ultimul rând, pe 31 Decembrie, va fi organizată tradiționala petrecere de Anul nou în aer liber. După cum au anunțat reprezentanții Primăriei, la cumpăna dintre ani, în Piața Sfatului, va concerta trupa Phoenix.