O tânără brașoveancă, originară din Republica Moldova, are o idee inedită, de a ambala cadourile pe care le oferă prietenilor ei, și nu numai, în buchete. Oamenii care le primesc se bucură la vederea modului diferit de ambalare a unor produse, care, la prima vedere, pot părea complet banale.
Ideea de „Buchete din Grădină” i-a venit unei brașovence, originară din Republica Moldova, Liudmila Olaru, în momentul în care a dorit să îi facă un cadou inedit unui prieten de familie. Faptul că toată lumea de la petrecere a apreciat cadoul oferit, a făcut-o pe tânără să continue să experimenteze. „Primul buchet l-am făcut pentru ziua unui prieten. Nu am vrut să mergem cu o sticlă într-o cutie banală, ci să fac ceva interesant. Dacă nu mi-ar fi ieșit, aș fi pus-o la loc în cutie, însă mi-a reușit din prima. M-am întrebat cu ce anume poate fi asociat coniacul și m-am gândit la ciocolată și portocale”, a spus Liudmila.
Deoarece a făcut școala de pictură, tânăra are ochiul format pentru a ști cum anume trebuie combinate culorile ca să fie plăcute în momentul în care le privești, iar faptul că dispune de creativitate din plin o ajută să realizeze tot felul de buchete neobișnuite. „Eu fac buchete folosind legume, fructe și dulciuri. Am făcut și unul cu marshmallow, pe care i l-am oferit unei prietene care are și copii. Nici nu a avut timp să se uite bine la el, că cei mici l-au mâncat imediat. Acestea se pot face și cu flori. Poți combina, de exemplu, florile cu fructele”, mărturisește brașoveanca Liudmila.
„Cum să oferi un buchet unui bărbat?!”
Inițial soțul său a fost sceptic în momentul în care a auzit ideea tinerei, însă, pentru că o susține în tot ceea ce face, a ajutat-o să o ducă la bun sfârșit. El este cel care o ajută să lege într-un buchet toate lucrurile pe care le alege soția sa. „Soțul meu nu putea concepe să oferi un buchet unui bărbat. Dar nu erau flori, nici aranjamente cu inimioare sau ceva feminin. Era o sticla de coniac ambalată diferit, perfectă pentru un bărbat, tată, chiar și bunic. Cel mai dificil este să ții buchetul pentru că e foarte greu. Îți mai trebuie încă o pereche de mâini să-l legi. Pe mine m-a ajutat soțul”, povestește Liudmila.
Buchetele se pot face din absolut orice, în funcție de preferințele clientului. Dacă la început realizarea unuia dura în jur de 2 ore, datorită experienței pe care a căpătat-o, acestea se pot face acum cam într-o oră. „Prețul depinde de ce vrea fiecare și dacă sunt, sau nu, fructe și legume de sezon. Eu le spăl de fiecare dată, ca să le poți lua direct de acolo și să le mănânci. Am acum o idee, să fac un buchet din brânzeturi, cârnăciori și pâine”, spune entuziasmată Liudmila.
Densitatea hârtiei nu trebuie să fie mai mică de 40 de grame
Aceasta își procură tot ceea ce-i trebuie pentru realizarea buchetelor de la Creativ și le leagă în bucătăria proprie. „Îmi place hârtia kraft pentru că este clasică. Ea nu trebuie să aibă o densitate mai mică de 40 de grame pentru că altfel s-ar rupe foarte ușor. Momentan sunt casnică și am timp să mă gândesc la tot felul de detalii de acest gen”, afirmă Liudmila.
În momentul de față brașoveanca nu are o afacere, însă dorește să arate că această idee este una nouă care poate exista și în Brașov. Multe persoane au fost încântate, iar recent o doamnă din Spania i-a scris tinerei pentru a o ruga să realizeze un video cu întreg procesul. „Nu mă simt expertă să mă filmez și să le arăt altora cum anume se realizează un buchet de acest gen, dar este o ideea interesantă pe care aș putea să o pun în practică. Acum, că tot vin sărbătorile, portocalele se găsesc foarte ușor. În loc să oferi o simplă plasă de portocale, poți face o surpriză plăcută și să le pui într-un buchet”, spune Liudmila zâmbind.