În cartierul muncitoresc în care mi-am petrecut copilăria, oamenii îşi primeau locuinţele strâmte şi cocoţate unele peste altele prin repartiţie. Aşa se face că, de cele mai multe ori, pe acelaşi palier sau scară, vecinii erau şi colegi de muncă. Bineînţeles că, oricât de drastic trebuia respectată egalitatea, existau şi locuinţe speciale, cu două balcoane şi holuri largi. Un bloc cu astfel de apartamente răsărise în colţul bulevardului. Masiva construcţie curbată era numită, conform limbajului vremii, blocul cadrelor de la Ministerul de Interne, iar în limbaj neoficial blocul securiştilor.
Chiar şi locatarii erau speciali. Purtau costume şi conduceau maşini negre cu număr mic. Deseori purtau ochelari fumurii. Dar cele mai interesante erau mustăţile lor îngrijite care impuneau respect şi provocau o frică nedesluşită celor din jur. Sigur, nu toţi securiştii erau mustăcioşi, dar mustaţa de securist era inconfundabilă.
În ochii mei de copil, însă, semănau cu banda de răufăcători mustăcioşi caricaturizaţi într-un serial desenat din revista „Pif”. Eroul benzii ilustrate, un detectiv la fel de caraghios, Milo Marat, exclama îngrozit, de fiecare dată când ticăloşii se deconspirau: „La Moustache!”. Şeful mustăcioşilor conducea fel de fel de comploturi bizare, ascuns în nişte catacombe. În imaginea finală, desenat din spate, îşi certa subalternii pentru neroziile pe care le-au făcut.
Timpul a trecut, iar mustăţile de securist au ieşit cu din ce în ce mai mult curaj din subteranele României. Le-am recunoscut an după an, din ce în ce mai răspândite. Mai întâi la revoluţionarii din ’89 şi la minerii care ciomăgeau oameni pe străzi. Apoi la feseniştii cu gură mare şi fruntaşi de partide istorice cu trecut tulbure. Astăzi sunt peste tot.
Şi mie mi s-a întâmplat, de mai multe ori, să strig cu spaimă: „La Moustache!”. Lumea doar s-a amuzat şi a mers mai departe.
Pe vremea când o astfel de mustaţă conducea clandestin Braşovul, am ridiculizat-o într-un editorial. Pe faţa rotundă a posesorului, preţioasa pilozitate era întreruptă fix în mijloc. Cam ca pe feţele din vechile stampe japoneze, ştiut fiind că asiaticii duc lipsă de păr facial. Am presupus că lipsa acelor fire se datora unui mediu poluat de mizeriile pe care le mânca şogunul braşovean la conferinţele de presă. Dar asta era mai nimic pe lângă jafurile pe care le-a organizat. Finalul de astăzi, seamănă cu cel din Pif, personajul ajungând la beci.
Banda de mustăcioşi din România are însă rezerve inepuizabile. Astăzi, conduc toată ţara. Mustaţa supremă trage sforile cu ajutorul unei bande de idioţi. Iar culmea culmilor este că se pregătesc să conducă guvernul Europei. Asta va fi la fel de suprarealist ca un scenariu de bandă desenată.
La Bruxelles, atunci când un ministru român, nevorbitor o limbi străine, va începe să negocieze o lege de nepătruns pentru mintea lui, ceilalţi vor ţipa înfricoşaţi: „La Moustache!”
Text și desen de Alexandru Ghiza
