Două ONG-uri din România cu dorința explicită de a se lupta pentru drepturile femeilor în România, au organizat vineri un eveniment unic pentru Brașov – conferința Women of Change. Prin implicarea Elenei Belloiu, româncă plecată din țară acum mulți ani și revenită – în primă fază doar temporar – acest eveniment a fost un succes cum puțini se așteptau. Peste 160 invitați prezenți au discutat teme de interes național precum violența domestică, accesul (sau lipsa lui) egal al femeilor în funcții de conducere, participarea activă în zona civică și politică.
Elena Belloiu și Femeile se Implică
Pe Elena Belloiu am întâlnit-o prima dată în iarna acestui an, la o întâlnire a platformei România 100, unde încerca, cu succes, să impună un proiect care să dea naștere Grupului Local. Se vedea că vine dintr-o cultură ce se focusează pe fond și nu pe formă, nu era interesată de virgule și de nazism gramatic, ci era interesată de implementarea și continuitatea proiectului ce viza consilierii locali din Săcele. Optimismul și dorința de a face lucruri și nu doar de a spune lucruri ieșeau la suprafață aproape strident, printre cei cei de la masă. O altă nebună-naivă cum am fost și eu, mi-am spus în minte.
La peste 10 luni de la acea întâlnire, Elena Belloiu este temută de consilierii locali din Săcele, chiar dacă în față nu-ți vor recunoaște vreodată și probabil că în spatele ușilor nu o pomenesc de bine. A înființat o asociație, cu vreo 8 membre active, asociația Femeile se Implică. Și iată că femeile se implică cu adevărat.
Femeile schimbă
Statele Unite, țara de unde vine Elena, o știm cu toții de la televizor, ne inspiră unii din locuitorii ei și ne place să ne comparăm cu ei când vine vorba de lucruri negative. „Uite bă, nici ăia nu-s mai buni ca noi, în suburbiile Los Angelesului sunt numai boschetari. Uite bă, măcar la noi nu se împușcă lumea pe stradă în fiecare zi”. Tot Statele Unite a inspirat-o pe doamna Belloiu să rămână în România și să pună în aplicare ceea ce a învățat acolo: doar cu implicare directă și acțiuni precise, concrete ale societății civile se poate schimba comunitatea. Așa a luat naștere Women of Change – un eveniment care dorește să sărbătorească femeile implicate cu succes în zona civică și politcă, dar și să inspire alte femei să ia atitudine.
Evenimentul a fost prezentat de Oana Sava, de la Fundația Comunitară Brașov, ce susține proiecte locale, iar poate cel mai cunoscut proiect al lor este Brașov Heroes. Printre invitatele ce au luat cuvântul au fost Medeea Petrovan, antreprenor, coordonator al cluburilor Rotaract (sau cum am spune noi mai simplu – președinte) din România și Moldova, cea care – printre multe alte proiecte importante implementate – a inițiat Brașovul Dezbate, un proiect de dezbatere ce, la 7 ani de la inițierea lui, a facilitat aducerea la Brașov a marelui premiu al competiției Saint George City of Debate. Petronela Rotar, cunoscuta scriitoare și fost jurnalistă implicată foarte mult în zona culturală, dar și în proiecte civice.
În timpul evenimentului a fost proiectată o secvență dintr-un film documentar despre implicarea femeilor în România, unde cu bucurie am putut vedea părerile Andreei Socaciu și Mihaelei Cârstea, vechi membre ale Asociației ProDemocrația club Brașov, despre cum s-a schimbat zona ONG-Politică în ultimii 15-20 de ani, de când ele se implică.
Tot societatea civilă a fost reprezentată Elena Calistru, un aprig luptător pentru stat de drept, pentru drepturi de orice fel și un susținător al implicării tuturor în zona civică – reprezentând organizația Funky Citizens – care ne-a recomandat să umbăm cu o Constituție în poșetă, pentru a ne cunoaște drepturile. Eu n-am poșetă, dar ideea este una de luat în seamă.
Alt speaker a fost Oana Bogdan, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, actual membru fondator al Mișcarea România Împreună, alături de Vlad Voiculescu, Dragoș Pîslaru și Dacian Cioloș. Tot din zona politicului a vorbit Naomi Ursoiu, membru USR, candidat la alegerile interne ale partidului pentru Europarlamentarele de anul viitor.
De peste mări și țări au fost invitate femei care și-au dovedit implicarea puternică în societățile lor și au vorbit despre cum societatea în general închide ochii când vine vorba de egalitatea în drepturi și șanse ale femeilor, dovada fiind că mare parte din presa locală nu a fost prezentă. O tânără de 17 ani a atras atenția tuturor prin claritatea exprimării, prin înțelegerea problemelor cu care se confruntă tânăra generație. Nouă ne-a atras atenția și ne-a surprins, însă Denisa Mocanu se implică în această luptă de la 13 ani.
România se poate schimba
Chiar dacă se văd anumite progrese, mai ales în zona urbană cu privire la drepturile și șansele femeilor, acest eveniment a tras un semnal de alarmă clar, că aceste progrese aproape nu există în zona rurală. În zona rurală unde rolul femeii este același de sute de ani. La cratiță, să aibă grijă de gospodărie și de creșterea copiilor. Fetele de la sat nu sunt încurajate să se implice, ba mai mult, li se spune că vocea lor nu este egală cu a unui bărbat când vine vorba de subiecte, nu-i așa, serioase, cum ar fi politica sau administrația locală.
Pentru ca toate aceste lucruri să se schimbe, pentru ca femeile să aibă șanse și drepturi egale cu ale bărbaților, pentru ca societatea să se schimbe cu adevărat în bine, este nevoie avem curajul să intrăm în competiție pentru putere și cu femei. Iar pentru asta, e nevoie de implicarea tuturor celor care cred că femeile merită aceste egalități în șanse și drepturi. Evenimentul de vineri a fost unic până acum în Brașov, dar eu sper să fie cu repetiție pentru mulți ani de acum înainte.