În ședința Consilului Județean de astăzi, aleșii vor dezbate un proiect de hotărâre prin care sigla luminoasă și balconul de belvedere de pe Tâmpa ar urma să fie donate Primăriei Brașov în vederea administrării, după ce municipalitatea a solicitat acest lucru. Sistemul de iluminat este unul destul de vechi, astfel că nu anii trecuți au existat o serie de avarii, iar inscripția a fost lăsată în beznă. Intenția Primăriei este de a monta un sistem de iluminat special, astfel încât simbolul luminos al Brașovului să poată fi folosit și pentru promovarea unor evenimente.
Conform adresei înaintate de către edili CJ Brașov, intenția Primăriei este de a înlocui actualele proiectoare cu unele cu lumină roşu, galben şi albastru, special pentru a marca Centenarul Unirii la data de 1 decembrie 2018.
Investiție cu o valoare de aproape 1,5 milioane de lei
Inscripția a fost montată în 2004, după modelul Hollywood-ului. Literele au șase metri înălțime și sunt confecționate din plastic alb, foarte rezistent. Deasupra inscripţiei a fost amenajată o terasă de unde turiştii pot admira o panoramă spectaculoasă a oraşului. Pe Tâmpa a fost înălţat un catarg pe care flutură steagul României. Tot la începutul anilor 2000 a fost instalate pe Tâmpa. și un laser, care s-a defectat la scurt timp şi nu a mai fost înlocuit. Conform documentelor prezentate de către CJ Brașov, amenajările au o valoare de inventar de 1.496.717,70 lei.