Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov a anunțat că, în urma controlului efectuat la pensiunea Brandeberg din Șimon, a luat decizia de a aplica o amendă de 2.400 de lei pentru nerespectarea trasabilității și etichetării produselor servite la cina de seara trecută. De asemenea, au fost reținute 52 de kilograme de carne şi produse din carne, brânzeturii şi alimente procesate, s-a dispus închiderea blocului alimentar în vederea igenizarii, inclusiv a tuturor spaţiilor de depozitare pentru materii prime şi produse finite, s-a solicitat recontrolul stării de sănătate a personalului unitaţii, în regim de urgenţă, și s-au prelevat probe de apă şi probe de sanitaţie, după terminarea operaţiunilor de igenizare. Luni, Laboratorul Sanitar Veterinar de Stat „Dr. Mihai Dumitru” Braşov va emite bulletin de analiză pentru probele prelevate din pensiune. După evaluarea rezultatelor de laborator vom dispune măsuri complementare.
2 comentarii
… păi dacă s-or apucat ”nemții” să tabere peste șimoneni, bașca și cu ‘BERG’ în coadă … așa le trăbă turiștilor, că dacă mera la o casă dă OM gospodar să le fi dat gazda un BULZ cu ZARĂ, adică meniul ”tradițional” (că tot e la modă cuvântul) … nici pă nevoia n-aveau !… 🙁
Niste jegosi de oameni…trebuia amenda de 10 ori mai mare