Ca redactor de ziar mi-a fost dat să cunosc, de-a lungul anilor, fel de fel de ciudaţi. Unul dintre ei mi-a intrat în birou în urmă cu douăzeci de ani. Înalt, cu ochi mari şi apoşi, înfăşurat de un balonzaid nefiresc de larg, s-a aşezat încovoiat pe scaunul din faţa mea. „Nu – se – mai – poate – aşa!”, a rostit calm, dar apăsat şi rar. Şi-a îndreptat spatele şi a desfăcut parpalacul. De gât, cu o sfoară plină de noduri, avea agăţat un carton maroniu pe care scria mare, cu litere de tipar: „GREVA FOAMEI”. Şi-a băgat apoi mâna adânc într-un buzunar şi a scos o foaie de hârtie mototolită pe care mi-a înmânat-o. Am încercat, fără prea mare suces, să-i descifrez scrisul. „Nu vă mai chinuiţi, că vă spun eu”, m-a ajutat. „Protestez faţă de modul incalificabil în care procedează preşedintele Constantinescu şi guvernul ţărănist…”, a citit de pe pagina şifonată. L-am înterupt, privindu-l condescendent : „Vreţi să faceţi greva foamei pentru a schimba guvernul? Nu e păcat de sănătatea dumneavoastră? ”. „ Ia uitaţi!”, a răspuns rapid şi şi-a afundat cealaltă mână în buzunar. A despăturit o altă hârtie pe birou şi a apăsat tare cu degetul pe ea: „Scrie aici, în certificatul medical, ce glicemie am! De o săptâmână n-am mâncat nimic. Eu dovedesc totul!”.
„Totuşi, vă rog să aveţi răbdare. Renunţaţi să vă faceţi singur rău. Mai e puţin până la alegeri. Şi vin alţii la putere”. „Cine dom’le, pedeseriştii? Păi, şi împotriva lor fac greva foamei”, a venit, pe loc, răspunsul. Văzându-mă contrariat, a ţinut să-şi întărească spusele repetând: „Nu – se – mai – poate – aşa!”. Apoi a început să înşire alte nenumărate motive pentru care făcea greva foamei itinerant, oprindu-se în pieţele centrale ale oraşelor mari. Iar atunci când nu prea era băgat în seamă, vizitând redacţiile ziarelor.
Supărările erau multe şi diverse. Disponibilizările din marile uzine, corupţia, fiscalitatea excesivă, nedreptatea în general. Cum astfel de bizarerii sunt gustate de public, un scurt text despre situaţia omului, împreună cu o poză sugestivă au apărut în ediţia de a doua zi.
Sigur că revendicările, susţinute prin înfometare benevolă, nu au avut niciun ecou. Iar destinul glóbe-trotter-ului protestatar, după câteva luni, s-a sfârşit printre rubricile de fapt divers ale ziarelor, cu un anunţ mortuar.
Astăzi, în plină zodie a protestelor, mă gândesc că povestioara are un tâlc.
Pentru voi, masochiştii bătuţi de jandarmi. Pentru voi, liberalii aflaţi în criză de gen politic, frustraţi că vi se înmoaie săgeata. Pentru voi, useriştii necioloşişti şi cioloşiştii neuserişti, pierduţi în discuţii despre nimic . Pentru preş’ Iohannis, pe care-şi şterg golanii picioarele când ne iau la şuturi în fund. Pentru noi toţi, ciudaţii care mai cred în Europa, în democraţie şi libertate, în timp ce li se construieşte închisoarea.
Suntem încă de pe acum în greva foamei, iar injustiţia s-a înstăpânit în România. N-aţi înţeles că n-au rost pozele postate pe Facebook, în care agitaţi pancarte cu slogane antiguvernamentale? Dacă nu ne adunăm acum, vom deveni un fapt divers al istoriei. Chiar nu suntem în stare să ne unim?
Oricum, necrologul României a fost déjà trimis spre publicare.
Text și desen de Alexandru Ghiza
