Polițiștii brașoveni susțin că tinerii nu acordă întotdeauna atenţia cuvenită unor reguli elementare de comportament şi ajung cu prea multă uşurinţă în postura de victime ale infracţiunilor. „Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi altor categorii de infractori“, afirmă reprezentanții IPJ Brașov.
Indiferent de locul unde se află, copiii sunt categorii de persoane cu un risc victimal crescut din cauza constituţiei lor fizice, capacităţii reduse de anticipare a pericolului precum și a naivităţii. Tocmai de aceea, părinţii, profesorii și nu în ultimul rând poliţiştii trebuie să-i înveţe pe aceştia cum să evite anumite situaţii care îi pot transforma în victime și ce anume trebuie să facă dacă totuşi se întâmplă astfel de lucruri.
Iată câteva sfaturi utile adresate tinerilor pentru a preveni situția în care aceștia pot deveni victime:
- Nu furniza informaţii despre adresă, programul părinţilor și al vostru necunoscuților! Evită în general să discuți cu astfel de persoane.
- Nu deschide uşa persoanelor necunoscute care sună la interfon (indiferent de pretextul folosit de aceștia) și uitați-vă mai întâi pe vizor atunci când cineva sună la ușă.
- Evită să povestești prietenilor de la școală sau anturaj despre bunurile sau banii pe care îi dețin părinții tăi. Chiar dacă ei nu sunt infractori, aceste informații pot ajunge la urechea altora interesați de astfel de lucruri.
- Nu aduce în casă persoane pe care nu le cunoști foarte bine și anunță-ți părinții despre prietenii sau colegii pe care dorești să-i inviți acasă.
- Încuie ușa după ce ai intrat în casă. O anumită categorie de infractori profită de ușile descuiate și fură ce găsesc în holurile locuințelor.
- Nu purta la vedere cheia de la locuință și nu o ascunde în locuri în care ar putea fi găsită ușor de răufăcători.
- Evită să circuli noaptea pe străzi lăturalnice sau prin parcuri iar dacă ești nevoit, nu merge niciodată singur în aceste zone.
- Nu purta obiecte de valoare în mod ostentativ și nu te lăuda cu bunurile pe care le ai asupra ta (bani, tablete, telefoane mobile).
- Încearcă pe cât posibil să nu folosești telefonul pe stradă, poți fi urmărit și deposedat de el și de alte bunuri.
- Pe cât posibil, încearcă să nu urci în lift cu persoane necunoscute.
Există o anumită categorie de infractori care folosesc internetul pentru a câștiga încrederea minorilor și a-i întâlni. În această situație polițiștii recomandă:
- Nu oferi necunoscuţilor de pe internet informaţii despre tine sau familia ta (nume, vârstă, număr de telefon, fotografii, adresa de acasă, numele şcolii, locul de muncă al părinţilor etc.).
- Nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe internet este adevărat. Oricine poate crea pagini web sau poate posta ştiri, fotografii, filme. Fotografiile şi filmele pot fi trucate pe calculator cu uşurinţă. Pentru a verifica dacă o informaţie este reală, caută din mai multe surse de informare.
- Când îţi creezi un cont pe o rețea de socializare, foloseşte un pseudonim şi în niciun caz numele tău întreg, data naşterii sau orice altceva ceea ce poate fi cunoscut sau recunoscut despre tine cu uşurinţă.
- Poţi oricând să te opreşti din navigarea pe internet sau să refuzi să continui discuţiile pe chat, dacă s-a întâmplat ceva care nu ţi-a plăcut sau care te-a speriat.