Angajații Secției de Drumuri Naționale Brașov au finalizat astăzi lucrările de instalare a unor parapete de protecție pe DN 13, numit și „drumul morții” din cauza numărului mare de accidente.
Parapetele care despart sensurile de mers sunt din plastic și au fost instalate în zona curbelor periculoase din apropierea comunei Fișer. Aici exista riscul pătrunderii pe contrasens, mai ales în condițiile unui carosabil umed, și au existat chiar și accidente rutiere. „Am solicitat Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, parapete din beton de tip New Jersey, însă procedura de achiziție a fost contestată în august la CNSC. Pentru a veni în sprijinul siguranței circulației, am achiziționat parapete din plastic care se pot umple cu apă sau cu nisip, dar pentru că sezonul rece bate la ușă au fost umplute cu nisip“, a susținut Horia Stancu.
Tot în vederea sporirii măsurilor de siguranță, înainte de curbe au fost trasate și marcaje rezonatoare.
Ce alte lucrări pentru siguranță rutieră mai sunt programate
În prezent, sub coordonarea Prefecturii Braşov şi în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov desfăşoară în această perioadă mai multe lucrări care au în vedere îmbunătățirea siguranței rutiere. „În județul Brașov lucrările vizează în principal DN1 unde vor fi refăcute 52 de km de marcaje longitudinale și peste 200 de mp de marcaje diverse. Aceste marcaje vin să completeze lucrările de refacere a marcajelor în strat subțire care, în județul Brașov, se apropie de finalizare. Au fost refăcute astfel peste 400 km echivalenți de marcaj longitudinal și peste 1.100 de mp de marcaje diverse”, a explicat prefectul Brașovului, Marian Rasaliu.
Parapete provizorii din plastic pentru a limita accidentele
În paralel cu lucrările de refacere a marcajelor a început și un program de montare de parapete metalice în toate cele cinci județe care aparțin de DRDP Brașov, în baza unui contract încheiat pe o perioada de 6 luni. Astfel vor fi montate peste 22 de km de parapete, din stocul propriu, în zonele cele mai periculoase din acest punct de vedere. La Brașov se vor monta parapete de acest tip pe o lungime totală de 4.4 km valoarea totală a lucrărilor fiind de peste 82.000 de lei cu TVA. „În ceea ce privește montarea de parapete axial din beton (pentru delimitarea sensurilor de mers) DRDP Brașov a transmis către CNAIR Central un necesar de peste 16 kilometri care vizează mai multe zone pe DN1 și pe DN13. Acest parapet urmează sa fie montat după finalizarea procedurii de achiziție publică. Până atunci, în punctele negre de pe DN1 şi DN13 se vor monta parapete de tip lestabil (plastic) umplute cu nisip”, a mai spus prefectul.