Fabrica de lactate Producţie Milkcom din localitatea Sărămaş, judeţul Covasna, o companie deţinută de antreprenorii români Adrian Broanar şi Paul Costaru, speră la afaceri de 15,3 milioane de lei lei (3,3 milioane de euro) în 2018, în creştere cu 3-4% faţă de anul precedent, potrivit reprezentanţilor companiei.
Milkcom procesează circa 30.000 de litri pe zi, din care 2.500 de litri de lapte bio, materie primă pe care o transformă într-o producţie zilnică de 4-5 tone de brânzeturi, caşcaval şi iaurturi. Produsele Milkcom ajung în vitrinele retailerilor Metro, Selgros, Carrefour şi Kaufland, atât sub brand propriu, cât şi marcă privată.
„Sperăm la creştere de 3-4% a vânzărilor. A fost un an greu, cu vânzări mai slabe, în care am lucrat mult pe stoc. Acum avem un stoc de 80 de tone de produs finit pentru că intră foarte multe produse lactate din import“, a spus Adrian Broanar, unul dintre cei doi acţionari ai companiei Producţie Milkcom.
La începutul anului 2018, producătorul de lactate Milkcom a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) trei noi mărci: Alint, Dalbis şi Milkcom lapte din Întorsura Buzăului, portivit datelor publice.
„În top 10 cei mai mari producători de lactate vedem numai giganţi, multinaţionale, pentru că noi ăştia mici nu am lucrat pe partea de promovare, ci ne-a concentrat pe producţie. Nu avem departemente specializate de marketing. De asta, până acum am investit 100.000 de euro în promovarea noilor branduri“, a spus Adrian Broanar.
Conducerea Producţie Milkom a mai făcut anul acesta investiţii de 200.000 de euro, din credite bancare şi bani proprii, în modernizarea fabricii.
„Am retehnologizat linia de telemea, am investit într-o vană de prelucrare brânzeturi, într-o linie de ambalare lapte la cutie de carton şi într-un utilaj pentru produsele acidofile“, a spus el.
Pentru Milkom lucrează în prezent 52 de salariaţi, care încasează un salariu mediu net de 2.300 de lei, potrivit reprezentanţilor companiei.
„La stat sunt salarii mai mari decât ceea ce putem oferi noi şi muncă mai puţină, motiv pentru care mulţi salariaţi pleacă. La noi programul e program, acolo stau 4 ore şi pleacă“, a spus Adrian Broanar.
Fabrica de lactate Milkcom este membră a cooperativei agricole Bio Carpathia din Braşov, cu o participaţie de 20%, şi pentru care produce lactate marca Bio Carpathia, produse vândute în Carrefour.