Activitatea proiectului „Expozțiții Călătoare“ începe de la mici expoziții interactive pe diverse teme cum ar fi fizica, gramatica, meșteșuguri, istorie, cursuri interactive și continuă până la ateliere de creație. Fiecare activitate presupune ceva practic. „Expozițiile sunt formate din obiecte cu care copiii pot interacționa. Aceste obiecte fac actul educației mai interesant și mai plăcut, răspunzând la nevoile copiilor“, a explicat Ioana Duică, coordonatoarea proiectului.
Deocamdată, la „Expoziții Călătoare“ vin copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani. „Am avut participanți care erau la liceu, dar și unii care erau la grădiniță. Toți sunt curioși și dornici să învețe și mai ales sunt fericiți atunci când se pot exprima liber. O altă componentă a activității noastre este reprezentată de evenimentele educative adresate cadrelor didactice, precum conferințe și semninarii. Dacă privim în jurul nostru în toate companiile, lumea vorbește de educație ca un proces continuu, astfel la rândul nostru ne adaptăm învățământul noilor generații“, a povestit Ioana.
Prețurile la aceste activități sunt cupronse între 8 și 12 lei, iar ședințele durează între 50 și 90 de minute. Echipa lucrează cu grupuri organizate. De asemenea, echipa are un site și o pagină de Facebook, unde poate fi găsită.
De la vânzări la pedagogie
Aproximativ acum șapte ani, Ioana Duică a făcut o schimbare în carieră. Din domeniul vânzărilor s-a orientat către actuala ei formare profeională de psiholog pedagog. „Acum patru ani, am pornit proiectul Expoziții călătoare împreună cu artiștii brașoveni Dan Roșca și Diana Roșca, ulterior echipei i s-au alăturat și alți colaboratori. Pe partea de organizare de evenimente, lucrăm cu profesoara de limba română Cristina Lorincz. Împreună am construit obiecte pentru proiectul nostru“, a povestit ea.
Decembrie anunță deschiderea Muzeului Pedagogic
Echipa își propune ca în luna decembrie, să deschidă muzeul pedagogic, un mic muzeu pentru început, unde va fi câte o expoziție interactivă la fiecare trei luni, plus cursuri pe diferite teme: științe, arte, istorie.
„Ne gândim ca Muzeul Pedagogic să fie un spațiu pe care comunitatea să îl utilizeze într-un scop educativ nu de diverstisment. De asemenea, vom aborda diferite teme și din perspectiva noilor tehnologii, dar nu ne vom rezuma doar la asta. Educația se face cu lucruri simple, iar Muzeul Pedagogic va fi structurat, astfel încât învățarea să se realizeze prin lucruri simple. Ar putea fi si un spațiu unde viitorii dascăli se pot forma și pot experimenta. Și învățătorii pot veni să predea acolo. Ne dorim să ne mulăm pe cerințele comunitații și celor care vin acolo, pentru că chiar si pentru turiști poate fi o experiență plăcută“, a mărturisit Ioana. În cadrul Muzeului Pedagogic prețurile vor fi între 12 și 15 lei de persoană, în cazul în care face parte dintr-un grup organizat, iar individual va fi de 20 de lei.
„Societatea are nevoie de oameni responsabili“
În opinia pedagogului Ioana Duică, actul educativ reprezintă mai degrabă un parteneriat între profesor și elev, decât un raport de subordonare. „Societatea are nevoie de oameni responsabili și liberi care să creeze și să aducă un plus acesteia. Desigur, nu excludem disciplina care rămâne primordială în faza educației“, a punctat pedagogul.
În cadrul activităților Expoziții Călătoare, copiii sunt provocați să își pună întrebări, să gândească pentru a formula răspunsuri și să îndrăznească să vorbească liber. „Copiii au o intuiție foarte bună și uneori se tem să spună ce gândesc și ce simt vizavi de tot ce se întâmplă în jurul nostru. Prin ceea ce facem, noi abordăm latura nonformală a educației“, a spus Ioana.
Învățământul românesc pare uneori lipsit de patos
În opinia antreprenoarei, cele mai nobile meserii din lume sunt cea de medic și de profesor, pentru că medicii sunt dispuși să salveze vieți, iar profesorii să educe. „Un pedagog ar trebui să simtă bucurie în actul predării însă uneori învățământului românesc parcă îi lipsesc oamenii cu suflet. Pedagogia este ca arta, dacă ai talentul de pedagog poți să predai orice, iar dacă nu te poți reorienta spre altceva“, a agumentat Ioana.