Am citit chiar pe acest site o declarație dată de managerul unei companii de resurse umane care afirmă că „În HoReCa toată lumea se plânge că nu găsește personal, dar în același timp nimeni nu ar pune trei lei în plus la salariu”.
Pentru a stabili circumstanțe exacte, doamna lucrează la o companie de recrutare multinațională și este normal să militeze pentru creșterea salarială, având în vedere faptul că firma la care activează percepe tarife bazate pe valoarea salariului ce urmează a fi încasat de candidații pe care îi promovează. Este însă o declarație neadecvată iar starea de fapt pe care nu o are în vedere managerul de resurse umane este mult mai complexă.
Faptul că în HoReCa nimeni nu găsește personal este o problemă care depășește negocierea salarială, în această zonă de servicii nu se găsește personal calificat, punct. Cunosc angajatori din acest domeniu care ar fi dispuși să plătească salarii mari, dar cu o condiție esențială, ca angajații să le merite. În situația în care majoritatea celor care se consacraseră în această industrie au plecat din țară iar cei care vin din urmă nu au niciun studiu în domeniu sau o minimă experiență, nimeni nu este fericit și trenează un „statu quo” în care angajații pretind că muncesc iar angajatorii pretind că îi plătesc.
Problema pleacă și de la lipsa studiilor postliceale pentru acest domeniu, fapt care a modificat profilul candidatului pentru o funcție în HoReCa. În zilele noastre, acesta are între 18 și 25 de ani, este în timpul studiilor universitare sau post-universitare și caută un loc de muncă pe termen scurt pentru a-și suplimenta veniturile. Nu dorește să continue în acest domeniu pe care îl desconsideră, dorește să câștige bani rapid și este de obicei lipsit de răspundere sau implicare.
Lăsând la o parte aspectul uman, trecem la partea fiscală. România este țara cu sistemul cel mai drastic de impozitare a muncii, pentru 1000 lei net acordați unui salariat angajatorul plătește încă minim 700 lei la stat taxe. Nu există scutiri pentru sezonalitate în HoReCa, nu a gândit nimeni un sistem care să încurajeze conformarea. Ba mai mult, sistemul te obligă să plătești contribuții sociale la salariul minim pentru normă întreagă chiar dacă angajezi cu normă parțială.
În ultimul rând, observăm că există în ultima perioadă este o presiune tot mai mare pe mediul privat autohton pentru a crește salariile, aceasta fiind artificial susținută de două componente tot mai pregnante ale economiei noastre: companiile multinaționale care își permit să plătească salarii peste nivelul pieței, oricum acestea fiind mai mici decât salariile posturilor similare din țările vestice și mai nou, Statul, care a ajuns în această situație din cauza populismului ultimelor guvernări dar și a nevoii de a atrage forță de muncă în școli și spitale.
Creșterea salariului mediu din ultimii patru ani de 59% este una nesustenabilă, având în vedere că nivelul economiei nu a crescut în același ritm. Dacă luăm de exemplu un indicator extrem de larg folosit, produsul intern brut (PIB) a cunoscut o scădere în ultimii ani comparativ cu valoarea din 2014.
Mediul privat autohton nu poate ține pasul cu aceste creșteri pentru că nu produce îndeajuns de mult și nici nu este ajutat să producă de către Stat, care aruncă cu banii spre domenii gen IT, care produc valoare adăugată dar pentru străini.
Lucrul care se pierde din vedere este că în situația în care salariile vor crește în continuare companiile multinaționale se vor reloca la est de Prut, multe deja au început, iar Statul va rămâne cu salarii mari dar nesustenabile. Și atunci toată economia României va reintra în colaps, lucru care nu va fi neapărat rău, poate ulterior se va reclădi politica salarială pornind de la premise mai sănătoase.
Poveste:
Acum vreo zece ani, la un restaurant din centrul istoric al Brașovului, am fost servit de un ospătar fără un aspect fizic foarte plăcut, era destul de corpolent și nu părea nici foarte ager. Am ridicat meniul și am început să îl studiez, de obicei îmi place sa aleg două sau trei preparate despre care să mă informez și apoi să iau efectiv decizia.
Omul mi-a acordat cinci minute și mi-a și adus între timp ceva de băut din partea casei, fapt pentru care deja începusem să îl apreciez. De obicei ospătarii se năpustesc pe tine ca să forțeze o comandă rapidă. După răgazul acordat s-a postat lângă mine și m-a întrebat dacă poate să mă ajute cu ceva informații despre produse înainte să comand. Mi-a descris cu lux de amănunte fiecare preparat culinar într-un mod atât de plăcut încât mi-a venit apă în gură de poftă, apoi a trecut la vinuri și m-a ajutat să aleg unul potrivit felului de mâncare pentru care optasem. Misiune îndeplinită, notă de plată consistentă și bacșiș generos.
Frecventând tot mai des acel restaurant l-am cunoscut mai îndeaproape. Omul avea în contractul de muncă un salariu minim pe economie și ajungea să câștige cu sporuri și bacșiș cam 2000 – 2500 de euro pe lună. Nu vreau să vă explic ce însemna asta într-un oraș ca Brașovul acum 10 ani …
Când s-a angajat la acel restaurant știa pe de rost meniul dar și rețeta fiecărui preparat și lua cursuri de sommelier pentru a cunoaște vinurile din meniu și a le asorta felurilor de mâncare. Apoi a plecat pe vas de croazieră pentru ca ulterior să se stabilească în Statele Unite ale Americii, unde lucrează la un restaurant cu stele Michelin.
Ideea este că astfel de oameni se fabrică, servirea în HoReCa este o știință, care ca orice lucru se învață la școală. Dar școli profesionale nu mai sunt iar dacă ar fi părinții oricum nu și-ar îndrepta copiii spre acestea.
