Cititorii BizBrașov au semnalat faptul că fiul torționarului Gheorghe Achim, Silviu, este directorul Casei de Cultură a Studenților, funcție atribuită politic, dar și consilier local, ales pe listele PSD, partid care în acest mandat i-a trimis să decidă chestiuni importante, precum modul în care se împart banii Brașovului sau cuantumul taxelor locale pe iluștrii necunoscuți precum Dumitru Tărăbuță sau Alexandra Crivineanu, la rândul său fiică a directorului agenției Brașov a Autorității Rutiere Române, Constantin Crivineanu. Prin necunoscuți se poate înțelege că dacă întrebi 10 brașoveni cine sunt aceste persoane, 11 vor spune că nu au auzit de ei.
Silviu Achim are 30 de ani şi a absolvit două facultăţi, una de drept, iar cealaltă de educaţie fizică şi sporturi montane. De asemenea, a terminat şi un master în sisteme şi instituţii de drept comunitar şi internaţional. Ce este mai interesant este că în 2016, Achim, deși era prezentat ca jurist de către organizația social-democrată, nu a avut niciun fel de venituri, potrivit declarației de avere publicată pe site-ul Primăriei Brașov.
Potrivit informațiilor din mediul online, dosarul de candidat la funcția de director al Casei de Cultură a Studenților al lui Achim a fost respins în prima fază deoarece avea vechime de doar un an în muncă (la 29 de ani), față de trei ani, cât era menționat în anunțul oficial.