Despre ministrul Justiţiei până şi procurorii şi judecătorii vorbesc cu dezgust. Ba, chiar, susţinuta dumisale activitate i-a adus fel de fel de porecle respingătoare, cum ar fi „avocatul penalilor“ sau „bubosul mafiei”. Sigur, astfel de calificări, nu şi-ar avea locul în astfel de situaţii. Disputele juridice trebuie purtate la rece, în termeni exclusiv raţionali, argumentele raportându-se la ştiinţa aproape exactă a dreptului. Totuşi, unele situaţii sunt de-a dreptul greţoase.
Pe la sfârşitul anilor ’90, ziariştii erau daţi în judecată pe bandă rulantă. Atunci când vreun editor inconştient publica dezvăluiri despre matrapazlâcurile vreunei persoane sus-puse, imediat se alegea cu un proces, în care risca o amendă penală sau chiar închisoarea.
Aşa se face că am ajuns în faţa unui judecător, acuzat de un lider sindical de la uzina de autocamioane. Omul susţinea că ziarul al cărui redactor şef eram i-a ştirbit grav onoarea. Totul a pornit de la o ancheta în care se povestea ca sindicalistul, în tinereţe, fusese părtaş la un viol în grup. Motiv pentru care, bineînţeles, a ajuns, timp de mai mulţi ani, la închisoare. Titlul materialului era foarte sugestiv: „Un fost puşcăriaş bate cu pumnul în masa directorilor”.
Tot pe atunci, o ancheta a Poliţiei Economice a scotocit prin afacerile sindicatului. S-a descoperit că liderul era din nou părtaş, de data aceasta la o mare escrocherie cu camioane. Aşa că a intrat din nou la zdup. Nu a renunţat însă la procesul în care ne acuza de calomnie.
La fiecare termen de judecată, fostul lider, era adus în zeghe şi cu cătuşe la mâini din arest. Lângă el, un avocat ghebos, cu faţă de Gargamel, se lungea în expuneri pline de termeni juridici, despre oribila calomnie. Cu gesturi largi şi intonaţie, explica cât de gravă era situaţia în care bietul violator reabilitat, care-şi ispăşise pedeapsa, este numit puşcăriaş. Cât de nedrept este să umileşti în faţa opiniei publice un nefericit care se chinuise într-o celulă de închisoare. Din când în când, glasul sacadat şi destul de teatral al avocatului era înterupt de zăngănitul cătuşelor clientului său. Lucrul acesta nu-l dezorienta. Dimpotrivă, îl făcea să-şi susţină cauza cu mai multă ardoare.
Oamenii din sala de judecată păreau miraţi de ciudata prezenţă din boxa acuzării. Dar singurul efect al pledoariei s-a manifestat asupra judecătoarei. Doamna, foarte tânără, era însărcinată şi, după cum se ştie, o astfel de situaţie provoacă greţuri şi vărsături. Privind la zeghea părţii reclamante, pe faţa palidă a judecătoarei apărea din când în când un rictus de scârbă, urmat de spasme ale esofagului. Doamna judecător a fost nevoită să părăsească, din timp în timp, sala de judecată. Asta a făcut ca procesul, înainte de a fi pierdut de reclamant, să fie înterupt şi reluat de mai multe ori.
În ziua de azi, pe Facebook, dintre nenumăratele emoticoane, unul este cel mai folosit la postarile în care apar discursurile lui Tudorel Toader. Este o faţă galbenă cu gura larg deschisă din care iese o cascadă verde. Un fel de simbol al vomei.
Domnule Tudorel, dacă emoticoanele de pe FB n-ar avea decât un efect virtual, v-aţi îneca într-un ocean de borâturi. Ne scârbiţi! Clienţilor dumneavoastră li se vede zeghea.
Text și desen de Alexandru Ghiza
