[vc_row][vc_column][vc_column_text]Administrația de Apă Bazinală Olt a semnat acum o lună un contract în valoare de 1.082.869 de lei cu firma Cazicom din Băile Olănești – Vâlcea în vederea refacerii digurilor distruse de viituri, pe Olt, în această vară.
Cele mai mari distrugeri în urma inundațiilor din primăvară și vară au fost în zona Crihalma, unde de altfel a fost luat și podul peste râu care făcea legătura cu Comăna. Lucrările, care se vor derula în regim de urgență, ar urma să dureze 3 luni. În total, vor fi refăcuți 3,5 kilometri de dig distrus. Lucrările au început să avanseze, iar parte din noul dig este deja realizată. „În urma inundațiilor din perioada iunie-iulie 2018, reprezentanții Apelor Române ABA Olt au trecut la realizarea lucrărilor de supraînălțare a digului de pe malul stâng al râului Olt și a digului de remuu al malului stâng al pârâului Comăna pentru apărarea localității împotriva inundațiilor”, a preciat Mihai Uță, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov.
De asemenea, Administraţia Bazinală Olt a mai semnat în septembrie şi contractul de execuţie a lucrărilor de îndiguire a pârăului Tărlung, în zona Băcel- Chichiş din judeţul Covasna. Aceste lucrări au o valoare de 1.201.244 lei cu tot cu TVA și sunt executate tot de firma vâlceană. Și în acest caz, lucrările vor fi definitivate în cel mult trei luni.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_gallery type=”image_grid” images=”68882,68881,68879″][/vc_column][/vc_row]