Studenții Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor își vor desfășura activitatea practică începând de astăzi, în noul laborator realizat de compania Benchmark România. Investiția s-a ridicat la 100.000 de dolari, sumă necesară echipamentelor performante care reproduc punctele de lucru asemănătoare cu cele din producție. „Ne dorim ca studenții să își dezvolte cariera alături de noi“, a declarat Florin Onu, director general Benchmark România.
Compania americană Benchmark este în top 10 furnizori de servicii integrate de producție electronică, oferind totul, de la dezvoltarea produslui, până la construcția plăcilor de circuit imprimat.
„Ce s-a întâmplat în această ultimă perioadă, finalizată astăzi cu inaugurarea laboratorului este un exemplu de subliniat în ceea ce înseamnă colaborarea între mediul economic și universitate. Atât noi, universitatea, cât și firmele din zonă suntem interesați de colaborări, pe de o parte noi suntem bucuroși că studenții noștri beneficiază de infrastructură modernă în procesul de pregătire, iar pentru firme contactul cu studenții este benefic pentru că suntem pricipala bază de recrutare pentru inginerii care lucreză în mediul economic“, a declarat rectorul Universității Transilvania, Ioan Vasile Abrudan.
În ultimii ani Benchmark a decis să investească prin implicarea în diverse proiecte sociale care un venit în întâmpinarea problemelor comunității locale, inclusiv mediul universitar. „Faptul că inaugurăm astăzi acest laborator este doar un pas pentru o cooperare foarte bună. Am încercat să replicăm standurile de lucru făcându-le să semene cu cele din fabrică. Încercăm să ajutăm studenții să înțeleagă ce înseamnă pentru un inginer să activeze într-o companie de producție în domeniul electronicii.“, a afirmat Florin Onu. Benchmark a oferit studenților de la Translivania, stagii de practică, internship, posibilitatea de angajare pe perioada vacanțelor și suport în pregătirea lucrărilor de licență sau masterat.