Stocul de birouri din principalele orașe regionale din România, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov, a ajuns la un volum de 780.000 de metri pătrați la finalul primului semestru din acest an, cu 12% mai mult față de perioada similară a anului trecut, și va depăși pragul de 1 milion metri pătrați în 2019. Până la sfârșitul anului, stocul de birouri de clasa A și B va ajunge la un nivel de 830.000 mp, fiind livrate spații noi cu o suprafață de 50.000 mp. Livrările totale pentru anul 2018 în principalele orașe regionale sunt estimate la circa 120.000 de mp, conform unui studiu realizat de Cushman & Wakefield Echinox.
Brașovul a ajuns la un stoc de 103.000 mp, iar în perioada 2017 – prima jumătate a anului 2018, cele mai importante contracte au fost încheiate între Coresi Business Park și companiile Cerner și Sykes, pentru 2.300 mp, respectiv 1.400 mp.
Printre cerințele chiriașilor se numără accesibilitatea, poziționarea în imediata vecinătate a centrelor comerciale sau universități și dotările tehnice.
Chiriile pentru spațiile din clădirile de clasa A variază între 13,5 – 15 euro/mp/lună în Cluj-Napoca, 13 – 14 euro/mp/lună în Timișoara, 12 – 13 euro/mp/lună în Iași și 11 – 13 euro/mp/lună în Brașov, în timp ce taxa cu serviciile variază între 2 – 3 euro/mp/lună în Cluj-Napoca, 2 – 3,5 euro/mp/lună în Timișoara și Iași și 2,5 – 3,5 euro/mp/lună în Brașov, în funcție de specificul fiecărei clădiri.
Cushman & Wakefield Echinox este o firmă de consultanță imobiliară, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Departamentul de birouri ai companiei a închiriat în ultimele 18 luni spații cu o suprafață cumulată de aproximativ 100.000 mp în clădiri de birouri din București și din țară.