Stiri Brasov

Peste 500 de bilete, plătite direct de pe telefon de către călătorii RATBV, în primele 6 zile de la lansarea aplicației „24 pay”

Începând cu data de 1 august, atât brașovenii, cât și turiștii au la dispoziție a o nouă modalitate de plată mult mai facilă pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun ale RATBV. Plata direct de pe telefonul mobil prin intermediul aplicaţiei „24 pay”. Aceasta este disponibilă pentru sistemele Android şi iOS şi permite achiziţia mai multor tipuri de titluri de călătorie prin intermediul telefoanelor.

Aplicația s-a dovedit a fi de un real folos pentru mulți dintre călători, astfel că, până ieri, în cele șase zile de funcționare, au fost achiziționate 500 de călătorii prin intermediul telefonului mobil, după cum ne-au declarat reprezentanții RATBV.

Aplicaţia se poate descărca gratuit de pe www.24pay.ro sau Google play/Appstore, iar apoi se scanează codul QR personalizat pentru fiecare autobuz sau troleibuz în parte. În ceea ce priveşte paşii care trebuie urmaţi pentru utilizarea acestui nou sistem: se descarcă aplicaţia pe telefon; se înrolează (ataşează) un card bancar în aplicaţie, VISA sau Mastercard; la deschiderea aplicaţiei pe telefon se selectează secţiunea „Transport public”, iar apoi „cumpără bilet” şi se scanează codul QR din staţie sau mijlocul de transport în comun; se selectează apoi una dintre opţiunile titlurilor de călătorie a căror cumpărare se doreşte, se efectuează cumpărarea şi se primeşte mesajul de confirmare a efectuării tranzacţiei. În cazul controlului efectuat de angajaţii RATBV S.A., călătorii vor prezenta codul QR primit pe telefon, cod care este unic

Instrucțiunile de folosire a aplicației sunt disponibile și pe siteul www.ratbv.ro sau pe pagina de Facebook a operatorului de transport, „RATBV SA”.

 

 

Un comentariu

  1. Este foarte moderna plata online, poate ca era totusi mai bine sa se focuseze intai pe lucruri mai de bun simt:
    1. de a nu ne imbolnavii cu gazele de esapament de la autobuze care par mai vechi de 20 ani
    2. de a se respecta programul autobuzelor, in special in jurul orelor in care oamenii se deplaseaza la/de la munca
    Semnat: cei care isi fac abonament lunar si se bazeaza pe transportul public

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Efectele COVID-19 asupra organismului. Ce se întâmplă în plămâni când suntem infectați
Spitalele sunt sub presiune întrucât bolnavii cu forme severe au nevoie de îngrijiri de urgență, iar numărul lor continuă să
72 de persoane au decedat din cauza COVID – 19, în România
Numărul decedaților din cauza infecției cu COVID – 19 a ajuns în România la 72 de persoane. Astăzi, au mai
Al cincilea brașovean vindecat de COVID-19 – un bărbat de 51 de ani
Un bărbat de 51 de ani, externat astăzi de la Spitalul de Boli Infecțioase, este al cincilea brașovean infectat cu
FOTO Felicia Filip vorbește pe limba celor mici la Opera Comică pentu Copii: „Se uită la tine, te-au citit în
Cu 20 de ani în urmă, populara formaţie de rock Iris îşi lansa albumul Athenaeum, care marca o premieră în muzica
Brașovul a mai primit 1.500 de teste COVID-19. Brașovul are acum 2.900 de teste
Potrivit purtatorului de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, dr. Maria Cocuz, aceasta unitate sanitară a mai primit 1.500
Polițiștii au retras de pe piața brașoveană peste 1.000 de sticle cu spirt contrafăcut, produs de „afaceriștii” din Ilfov
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au intensificat activitățile de prevenire și
Efectul COVID-19 în economie: Peste 1.000 de IMM-uri brașovene vor să își trimită angajații în șomaj tehnic. De mâine se
AJOFM Brașov primește zilnic peste 200 de telefoane din partea firmelor brașovene care se interesează de modalitățile în care pot
Râșnovul a început dezinfecția în scările de bloc
Primăria Râșnov a anunțat că de astăzi a început dezinfecția scărilor de bloc și a spațiilor comune, așa cum prevede
PROIECT DE LEGE: Părinții primesc de la autoritățile locale 150 de euro ajutor pentru plata bonelor. Ce condiții trebuie să
Președintele Iohannis a promulgat astăzi un proiect de lege conform căruia părinții vor putea primi un ajutor financiar de la
O nouă tentativă de fraudă pe Whatsapp: Atacatorii ademenesc utilizatorii de internet cu vouchere oferite de la Mega Image
Atacatorii din spatele campaniilor de tip scam se folosesc, în această perioadă, de identitatea vizuală a unor retaileri sau hypermarketuri
Cum a infectat COVID-19 intențiile de vot: PNL și PSD s-au „virusat” cu câteva procente, USR, PLUS și Pro România
PNL este cotat la 36,7% în intențiile de vot din luna martie, în scădere cu patru puncte procentuale față de luna precedentă pe fondul crizei
Au început demisiile cadrelor medicale: Zece medici și asistente de la Neurologie au părăsit sistemul medical de frica noului coronavirus
Zece cadre medicale – un medic, șapte asistente și două infirmiere – au demisionat astăzi la Spitalulul de Neurologie și
2.245 de infectați cu COVID-19 în România. 293 de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore/ 220 de vindecați și
Alte 293 cazuri de coronavirus au fost iregistrate în România, bilanțul ajungând la 2.245, potrivit datelor publicate de Grupul de
STUDIU 30% dintre companii pot plăti salariile angajaților în următoarele trei luni, în timp ce 42% nu au estimări în
La finalul lunii martie, PWC România a realizat un studiu HR Barometru în urma căruia s-a constatat faptul că 37%
Vodafone a finalizat preluarea UPC România
Începând de marți, 31 martie, UPC România, odată al doilea mare operator de comunicații prin cablu, încetează să mai existe
Încă un decedat din cauza COVID -19 la Suceava. O persoană cu afecțiuni psihiatrice
Conform raportării INSP, astăzi a fost primit rezultatul pozitiv la testarea Covid 19 a unei persoane care a decedat la
Serialul online al pandemiei a strâns peste 80.000 de vizualizări. Al doilea episod va apărea în acestă seară
Lansat vineri, 27 martie 2020, primul episod al serialului online „Discutabil” a adunat, în mai puțin de 48 de ore de la
Mărturii din Spitalul TBC, devenit Spital COVID: „Nu este apă caldă. Medicii ne întreabă mirați de ce vrem să facem
Autoritățile brașovene au luat decizia ca bolnavii infectați cu noul coronavirus, dar care sunt asimptomatici, să fie mutați la secția
Restricțiile privind deplasările ignorate de unii șoferi, care „se îmbărbătează” cu băutură. Alcoolemie record înregistată ieri după-amiază pe Saturn: 1,17
Unii brașoveni continuă să ignore prevederile ordonanțelor militare prin care se limitează deplasările și, în plus, probabil, își fac curaj
Proiect legislativ: pensie specială pentru urmașii cadrelor medicale decedate în lupta cu COVID – 19
Urmașii cadrelor medicale, decedate în timpul și din cauza serviciului, ca urmare a desfășurării activitatii medicale în lupta cu COVID-19,