Discutată inițial în luna martie de către membrii Comisiei de Circulație, propunerea de amenajare a unei noi treceri de pietoni pe strada Octavian Goga a fost avizată într-un final în ședința de săptămâna aceasta, după ce în urma vizitelor pe teren, polițiștii împreună cu reprezentanții Primăriei au stabilit amplasamentul optim.
În vederea amenajării acestei treceri a fost inițiată și o petiție online care a fost semnată de mai multe persoane și care a ajuns și pe masa Biroului Rutier al Poliției Brașov, care a făcut și propunerea inițială în Comisia de Circulație. Locuitorii din zonă au solicitat amenajarea unei treceri în contextul în care nu mi există alta în zonă, iar pe acolo trec atât copiii la școală, cât și cei care merg la piață.
În conformitate cu precizările reprezentanților Primăriei Brașov, noua trecere de pietoni ar urma să fie trasată în zona intersecției cu strada Reconstrucției.
De asemenea, Comisia de Circulație a aprobat la solicitatrea unei asociații de proprietari și montarea unui limitator de viteză pe strada Crinului, în apropiere de pasajul de pe Zizinului, ținând cont că se circula cu viteză, iar oamenii riscau atunci când treceau strada pentru a-și arunca gunoiul.