Doar 10 din cele 41 de județe plus București au înregistrat, de la începutul acestui an, scăderi ale valorii creditelor restante, publicate în rapoartele Băncii Naționale a României. În celelalte 31 de zone, întârzierile la plată de cel puțin o zi au crescut, recordul fiind deținut de București.
Bihor, Braşov, Brăila, Dolj, Galaţi, Mehedinţi, Mureş Olt, Prahov şi Teleorman sunt singurele judeţe din România unde valoarea restanţelor înregistrate pentru creditele în lei a scăzut în primele şase luni ale acestui an, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Menţionăm că, la capitolul credite restante, BNR include toate împrumuturile care înregistrează întârzieri la plată de cel puţin o zi, dar ia în considerare doar principalul ,adică suma împrumutată, nu şi dobânzile sau penalităţile pentru întârziere.
Pe de altă parte, ca pondere în totalul creditelor în lei, cele mai multe întârizeri se înregistrează în judeţul Bihor, unde, la finalul lui iunie, 25% din credite aveau întârzieri de cel puţin o zi.
Ca valoare a creditelor, cele mai mari întârzieri sunt în Bucureşti, unde restanţele urcă la aproape 2 miliarde de lei, cu menţiunea că Bucureşti are şi un nivel mare al creditării, de cel puţin 10-15 ori mai mare decât în orice altă zonă.