Pe 4 august, Opera Brașov se mută în vulcanul roşiatic din Complexul Geologic Racoş, unde Sonia Hazarian (mezzosoprană), Liviu Iftene (tenor), Sena Ducariu (pianistă) și Izabela Dicu (vioară) ne vor duce cu gândul la acum milioane de ani în urmă, atunci când au avut loc primele erupţii vulcanice în această zonă.
Programul este însă mult mai amplu de atât în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului „Ziua Pietrei”: vor avea loc excursii ghidate împreună cu expertul în vulcanologie Ildikó Soós, alături de care vizitatorii au posibilitatea de a explora în detaliu poveştile vulcanilor din complex. Sâmbătă va fi o zi plină pentru că organizatorii și-au propus să îi transporte în timp pe cei prezenți, prin intermediul tradiţiilor zonei, acestea fiind reprezentate prin muzică, dans, sculptură în piatră, produse culinare locale şi piese de teatru.
În urmă cu 10000 de ani, vulcanul din Racoș a încetat să mai fie activ, iar acum zona este protejată și face parte din rezervația Geoparc Perșani.