Antreprenorul clujean Petrişor Vaida a lansat businessul de încălţăminte pentru copii bigstep în 2011 după ce a identificat o nevoie în segment odată cu naşterea propriului său copil. Astăzi businessul numără cinci magazine dintre care trei în Capitală (Băneasa Shopping City, AFI Cotroceni şi Park Lake) şi câte unul în Cluj-Napoca (Vivo!, fostul mall Polus) şi Constanţa (City Park).
„Am remarcat atunci că în zona de încălţăminte specializată pentru segmentul de copii era loc de dezvoltare. Oferta era redusă şi disparată în prezentare“, îşi aminteşte antreprenorul.
El anterior avusese tot un business propriu în zona de online, specializarea sa fiind în zona de marketing online. De altfel, aceste studii şi experienţa l-au ajutat şi în businessul actual.
„Cum am pornit la drum cu bigstep? Am găsit o reclamă într-o revistă de parenting la o companie ce producea încălţăminte pentru copii. I-am contactat şi am urcat în carusel.“ Petrişor Vaida îşi aminteşte că producătorul american a fost deschis la colaborarea cu un antreprenor din România. Ei au dorit însă ca brandul să fie prezent în magazine fizice, ei având deja activitate proprie în online.
Astfel, în 2011 a fost deschis un magazin în Cluj, în mallul Vivo! (pe atunci Polus), ce măsura 147 mp. Magazinul vindea exclusiv brandul american ce astăzi nu se mai găseşte în portofoliul bigstep.
„După circa un an şi jumătate am realizat că spaţiul era prea mare pentru noi, iar brandul nu acoperea toate nevoile pieţei locale dat fiind că circa 85% din colecţie era destinată verii.“
Magazinul a fost mutat în acelaşi centru comercial, iar compania şi-a extins portofoliul cu alţi producători, astăzi pe listă numărându-se Pablosky, Biomecanics, Ricosta, Garvalin, Agatha Ruiz de la Prada sau Igor. În magazinele bigstep există în total 14 branduri, pentru unele compania fiind unic importator.
„De-a lungul timpului am adus mai multe branduri, am testat produsele. Am avut o perioadă şi activitate de distribuţie, însă am renunţat pentru că piaţa este foarte fragmentată.“
Petrişor Vaida spune că s-a specializat pe retail, iar în opinia sa specializarea este cheia. În ceea ce priveşte businessul bigstep, acesta este un mix de on şi offline dat fiind că viitorul este omnichannel. Cea mai recentă investiţie a companiei a avut loc saptămână trecută în Băneasa Shopping City, investiţia fiind de circa 80.000 de euro. Magazinul vinde un total de 450 de articole de încălţăminte pentru copii. Pantofii au mărimi de la zero la 39, deci se adresează şi bebeluşilor, şi adolescenţilor şi copiilor.
Pariul antreprenorului este tot pe expansiune în viitor, el vizând alte oraşe mari din ţară precum Braşov sau Timişoara. El vede însă loc şi pentru un al doilea magazin în oraşul Cluj-Napoca, acolo unde a început totul.
„Oraşele noi unde ne extindem pe viitor sunt dictate de clienţii pe care-i identificăm în online. Astăzi, online-ul aduce 20% din cifra de afaceri totală, restul venind din offline.“
Petrişor Vaida vrea că în cinci ani să ajungă la zece magazine offline şi se gândeşte chair să facă paşi în afara ţării. Primul pariu va fi Bulgaria în acest an, pe online, iar în funcţie de rezultate ar putea trece şi în offline.
În ultima vreme antreprenorul şi-a concentrat atenţia pe offline, dar vrea să investeastă şi în magazinul de pe internet pe care vrea să-l upgradeze.
Anul trecut compania Premium Footwear SRL care administrează businessul bigstep a obţinut afaceri de 4,5 milioane de lei, respectiv 1 milion de euro. Estimările pentru acest an vizează o creştere până la 1,2 milioane de euro. „Avansul va fi susţinut printre altele şi de deschiderea din Băneasa Shopping City. Noi mergem cu magazine acolo unde este clientul, iar în România clientul este la mall. Până acum nu am avut experienţe stradale.“
Clientul bigstep este reprezentat în proporţie de 85% de mămici cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, cu venituri peste medie, studii superioare şi care lucrează de regulă în companii multinaţionale.