RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicații, a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei pentru că ar fi depășit termenul de conectare la rețea a unui consumator, care, conform contractului încheiat, prevede un interval de timp de cel mult 180 de zile, în conformitate cu informațiile publicate de Profit.ro. Compania a contestat sancțiunea la Judecătoria Brașov, care a respins însă cererea în luna martie a acestui an. Decizia instanței a fost atacată acum cu apel de RCS&RDS. Sancțiunea a fost aplicată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în urma unei reclamații a unui client RCS&RDS cu domiciliul în județul Brașov. Instituția a sancționat RC&RDS cu argumentul că ar fi încălcat prevederile Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.
Instanța a apreciat că RCS&RDS ar fi avut posibilitatea reală și obiectivă de a cunoaște sau de a cunoaște într-un timp optim și rezonabil împrejurarea că la adresa unde urma să fie furnizat serviciul nu există montați stâlpi pe care să poată fi poziționată fibra optică, în condițiile în care ar fi deținut informații că nu există montați stâlpi până în localitatea de domiciliu a consumatorului. „Este evident că afirmațiile RCS&RDS sunt considerate de instanță ca neîntemeiate, semnarea contractului și refuzul de a informa consumatorul într-un mod obiectiv printr-un răspuns la solicitările scrise ale acestuia constituind implicit o practică comercială agresivă față de consumator, ANPC făcând o corectă încadrare juridică a faptelor comise de RCS&RDS, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu pericolul social concret, procesul verbal contestat fiind considerat de instanța ca fiind temeinic”, se mai arată în document. La solicitarea Profit.ro, departamentul Comunicare și CSR al RCS&RDS a transmis că „În cazul pe care l-ați indicat, nu comentăm public situația, deoarece este vorba despre un proces pe rol, înregistrat la data de 03.07.2018, la Tribunalul Brașov”.