520 de antreprenori și manageri de resurse umane din Regiunea Centru vor beneficia de cursuri gratuite de competențe antreprenoriale în perioada următoare. Aleron Training Center SRL a lansat la Brașov proiectul „HR CENTER Suport” (cod SMIS 117168). Cursurile sunt dedicate antreprenorilor, managerilor și angajaților din domeniul resurselor umane din județele Brașov, Sibiu, Alba, Covasna, Harghita și Mureș. Sesiunile de formare profesională se adresează celor care doresc să își crească afacerea, să obțină rezultate financiare mai bune, să își îmbunătățească performanțele la lucru și cariera.
Cursurile gratuite vor avea loc într-o stațiune montană din regiunea Centru, iar celor înscriși li se oferă transport, cazare și masă alături de sesiunile de învățare. Vreme de opt zile, cei interesați vor avea oportunitatea să învețe de la experții în domeniu cum să își ducă afacerea la un alt nivel, cum să își crească cifra de afaceri sau să își certifice cunoștințele, dacă sunt specialiși ai domeniului HR. Cursurile puse de la dispoziție de Aleron sunt nu doar un prilej de învățare, ci și unul de socializare și relaxare.
Pe parcursul și după finalizarea cursurilor, participanții vor primi consultanță de specialitate, ghidaj în elaborarea și implementarea strategiei de afaceri pe termen lung conform obiectivelor companiei, informații despre dezvoltarea și îmbunătățirea managementului resurselor umane în compania din care fac parte, consultanță gratuită în vederea accesării fondurilor europene și se vor bucura de un mediu propice de a se dezvolta și a-și crește afacerea, vor cunoaște specialiști din domenii conexe și vor avea posibilitatea de a crea relații profesionale.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social Eurpean prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți, cod apel POCU 227/3/8, Obiectivul specific 3.8 – Creșterea numărului de angajați care beneficiază de noi instrumente, metode, practici etc, de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform SNC/domeniilor de specializare inteligentă conform SNCDI.
În cadrul proiectului vor fi finanțate următoarele activități ca formarea a 460 de persoane – antreprenori implicați în dezvoltarea strategică a întreprinderii – prin derularea a 23 de grupe de curs cu durata de 50 ore fiecare, formarea a 60 de manageri și specialisti de resurse umane prin organizarea a 3 grupe de curs, facilitarea aplicării de tehnici și metode de utilizare a tehnologiilor informației și comunicațiilor în managementul companiilor pentru un număr de 100 de manageri participanți la SEMINARUL – Tehnici și metode de utilizare a tehnologiilor informației și comunicațiilor în managementul companiilor, precum și acordarea de sprijin și consultanță pentru planificare strategică în domeniile: financiar, marketing-promovare, dezvoltare informatică și comunicare online pentru un număr de 60 de întreprinderi.
Valoarea totală a proiectului este de 4,493 milioane de lei, din care suma nerambursabilă accesată este de 4,268 milioane de lei.
2 comentarii
As dori sa ma inscriu si eu. care este procedura
sunt din Craiova, cred ca nu am dreptul sa particip!!!