Pentru a lua măsurile optime în vederea descongestionării traficului auto de pe strada 13 Decembrie, Primăria Brașov a realizat un studiu de trafic, ale cărui concluzii le-au fost prezentate și membrilor Comisiei de Circulație. Studiul analizează mai multe variante de circulație, iar, conform acestuia, cea mai mare problemă în ceea ce privește fluența traficului de pe această arteră este în intersecția cu străzile Independenței și Turnului. „În această intersecție, valorile de trafic sunt depășite și cu 29%, ceea ce duce la întârzieri medii pentru șoferi de 47 de secunde. Acest lucru înseamnă de fapt că la orele de vârf șoferii sunt nevoiți să stea minute bune blocați în trafic”, a explicat viceprimarul Barabas Laszlo. Una dintre variantele propuse pentru descongestionarea acestei intersecții ar fi chiar amenajarea unui pasaj peste sensul giratoriu, pe strada 13 Decembrie, astfel încât traficul spre și dinspre Independenței să se facă pe sub pasaj.
Mai mult, în conformitate cu acest studiu, și pietonii țin destul de mult traficul pe loc. Conform măsurătorilor efectuate, 30% din durata unei ore (20 de minute), este ocupată de circulația pietonilor. „Acest lucru însemnă că decizia municipalității de a instala noi semafoare pietonale pe această stradă a fost una optimă, atât în ceea ce privește creșterea siguranței acestora, cât și în ceea ce privește optimizarea traficului pietonal și auto”, a mai spus Barabas.
Ce facem cu navetiștii din Sânpetru?
Cei care au realizat studiul au mai precizat că proiectul de extindere a străzii 13 Decembrie va îmbunătăți într-o măsură semnificativă traficul pe direcția Centru – Coresi și retur, dar nu va rezolva în totalitate problema blocajelor care se formează la orele de vârf și pe strada Independenței. Edilii iau însă în calcul că o parte din circulația din această zonă va mai fi degrevată și de construirea pasajului hobanat de la Gară spre noua zonă rezidențială din Tractorul, dar și de amenajarea unui nou sens giratoriu pe 13 Decembrie, în apropiere de intersecția cu strada Metalurgiștilor și viitoarea stradă Camil Petrescu. „Deja am prevăzut o serie de măsuri care să îmbunățească traficul din această zonă. Variantele în vederea fluidizării circulației sunt semaforizarea trecerilor de pietoni, extinderea străzii 13 Decembrie, construcția unui nou pasaj care să facă legă și stura cu noua onă rezidențială din Tractorul , precum și găsirea unei soluții alternative pentru cei care vin din Sânpetru și intră în oraș pe această stradă”, a explicat Barabas.
Un comentariu
fapte, nu vorbe!
sarpele astea de scipcaru stie doar sa promita.
demisia!