Guvernul a adoptat, azi, o ordonanţă de urgenţă cu impact în domeniul achiziţiilor publice şi o hotărâre privind aprobarea primei liste a proiectelor strategice de investiţii ce urmează să fie implementate în parteneriat public-privat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
„În şedinţa de Guvern de astăzi au fost adoptate anumite acte normative cu impact asupra achiziţiilor publice şi asupra investiţiilor. Mă refer, în primul rând, la ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice. De asemenea, pe ordinea suplimentară a şedinţei de Guvern de astăzi a fost adoptată hotărârea de guvern privind aprobarea primei liste a proiectelor strategice de investiţii ce urmează a fi implementate, pregătite, atribuite, derulate în parteneriat public-privat”, a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.
„Mă refer la autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov, autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, autostrada Bucureşti – Craiova – Lugoj, de la Craiova şi ramificaţie spre Calafat. Avem apoi oraşul medical – universitar complex ‘Carol Davila’, care se va construi în zona de nord a Capitalei, lângă Aeroportul ‘Henri Coandă’.Tot în parteneriat public-privat avem operarea de servicii pentru cele 15 spitale din reţeaua CFR”, a declarat Dăncilă, potrivit Agerpres.