Dacă anul trecut, festivalul gastronomic a durat patru zile, anul acesta Street Food Festival se extinde cu o zi, locația rămânând platoul de sub Tâmpa. Organizatorii motivat prelungirea evenimentului prin faptul că „în 2017 ne-am simţit extraordinar împreună”. Street Food Festival Braşov se va desfăşura anul acesta tot sub Tâmpa, în perioada 24 – 28 mai.
„Vei avea suficient timp să guşti toţi burgerii care mai de care mai apetisanţi, pizza, costiţe, produse asiatice, dulciuri şi multe altele. Pentru că ştii că Street Food Festival e mai mult decât mâncare grozavă, ţi-am pregătit şi festival stage, cinema outdoor, kids zone şi wine garden”, au mai anunţat organizatorii.
De asemenea, în cele 5 zile ale evenimentului vor fi concerte şi filme în aer liber.
În zilele de 24, 25 şi 28 mai, Street Food Festival se va deschide de la ora 12.00, iar în zilele de 26 şi 27 mai, braşovenii şi turiştii vor putea cumpăra produsele alimentare începând cu ora 10.00.
Anul trecut, comercianţii au folosit foc deschis pentru pregătirea preparatelor, chiar dacă Aleea de Sub Tâmpa nu era inclusă în hotărârea de Consiliu Local în care se menţionau locurile în care se pot desfăşura astfel de evenimente.
Street Food Festival se întoarce mâine la Brașov. Timp de cinci zile, Aleea de sub Tâmpa se transformă în restaurant
0
Comenteaza aceasta stire
Alte stiri similare
Judecătorii Curții Constituționale au respins, sâmbătă, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, au declarat surse judiciare, pentru Digi24.ro. Decizia este…
Un grup de deputați liberali a propus eliminarea amenzii pentru conducerea pe drumurile publice fără achiziționarea prealabilă a rovinietei. Amenzile…
Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Brașov a validat astăzi listele de candidați pentru Camera Deputaților și Senat la…
Vineri noaptea, polițiștii din Codlea au oprit, pentru control, un șofer care se deplasa cu mașina pe strada 9 Mai.…
Polițiștii din Voila, cu sprijinul celor din Victoria, au depistat o autoutilitară care transporta lemne, de esență plop. „Cercetările au…
Legislația în vigoare obligă proprietarii de mașini să anunțe asiguratorul atunci când vând mașina care apare în polița de asigurare…
Trei tineri cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, bănuiți de comiterea mai multor furturi din aparatele de…
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua mondială a Educaţiei şi a semnat decretele de decorare a mai multor instituţii…
Orice autoturism care circulă pe drumurile publice trebuie echipat cu anvelope de iarnă, odată cu venirea sezonului rece. Perioada optimă…
sursa foto: captura stirileprotv.ro În stațiunile montane se pregătesc pârtiile și instalațiile pentru schi. Totuși, este puțin probabil, să avem…
Escrocheria, care are ca scop sustragerea contului dumneavoastră WhatsApp și a grupurilor asociate, a prins din nou avânt, punând în…
Razie de amploare în comuna Apața și în Gara Brașov, de la primele ore ale dimineții. La acțiune au participat…
Primul weekend de octombrie aduce furtuni în toată țara. După valul de ploi și vijelii, vremea se va răci semnificativ.…
Aproape 100 de kilograme de ghinde au primit, astăzi, urșii din Sanctuarul AMP Libearty. Fructele au fost adunate de elevii…
La data de 23 septembrie, la sediul Poliţiei Municipiului Făgăraş s-a prezentat o persoană, în vârstă de 74 de ani,…
Polițiștii clujeni au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o tânără, de 24 de ani, bănuită de…
sursa foto: facebook Biblioteca Județeană George Barițiu Fotograf la doar 8 ani, Pilbáth Hugó-Áron și-a expus lucrările la Biblioteca Județeană…
Guvernul a anunțat că din data de 20 noiembrie vor fi livrați banii pentru bursele pe lunile septembrie și octombrie.…
RomInsolv SPRL, în calitate de administrator judiciar al Condmag SA, societate în reorganizare, va vinde prin licitație publică online mai…
Hidrologii au emis, vineri, o atenționare Cod galben de inundații în 12 bazine hidrografice și pe afluenții mici ai Dunării.…