Tronsoanele de drum aflate în interiorul municipiilor au ajuns în urma unei hotărâri guvernamentale emisă în octombrie 2010 în ograda primăriilor, de la Ministerul Transporturilor care le administrase până atunci. Acest lucru nu este tocmai benefic în cazul municipiilor mici, care nu prea își permit să facă lucrări de anvergură și pe aceste bucăți de șosele, astfel că drumurile naționale din aceste zone sunt degradate și un coșmar pentru șoferi.
De exemplu, în cazul municipiului Codlea, care este traversat de DN 1, reabilitarea șoselei ar ajunge la aproape 5 milioane de euro, după cum a precizat viceprimarul Mihai Cîmpeanu. „O să facem o propunere pe care o vom transmite parlamentarilor de Brașov, fiindcă nu este normal ca în condițiile în care 80% din trafic nu aparține municipiului, să fim obligați să investim în întreținerea șoselei. Ar trebui să se facă un calcul, să se întoarcă o cotă din banii alocați pentru drumurile naționale și municipalităților, astfel ca să poată derula investiții. Noi am reușit acum să facem mici reparații ca urmare a degradărilor apărute în sezonul rece, însă nu avem bugetul necesar pentru derularea lucrărilor de modernizare”, a explicat Cîmpeanu. Acesta a precizat că este imperios necesar ca anul viitor să se facă o reabilitare totală a sectorului de drum din interiorul Codlei, care are o lungime de 4,8 km. Nici în proiectul de modernizare a DN 1, derulat în 2008, tronsoanele de drum din intravilanul lcoalităților Codlea și Făgăraș nu au fost reabilitate, făcându-se doar peticiri, astfel că aceste porțiuni de drum sunt acum degradate.