Ursus Breweries își lărgește portofoliul și lansează oficial berea japoneză Asahi pe piața locală, mâine, în cadrul unui eveniment cu presa. Asahi Super Dry este berea japoneză numărul 1 în lume, este prezentă deja de puțin timp și în câteva mari rețele de magazine din țara noastră și este fabricată de grupul japonez Asahi.
„În 1987 a schimbat industria berii din Japonia prin introducerea unui tip complet nou de bere, iar selecţia şi calitatea celor mai bune ingrediente oferă aroma sofisticată a gustului fin, proaspăt şi răcoritor (Super Dry), desăvârşit prin tehnologia japoneză”, au spus reprezentanții Ursus în invitația remisă redacției.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor, Ursus Breweries a raportat în 2016 o cifră de afaceri de 1,63 mld. lei, respectiv un profit net de 144,6 milioane lei, triplu față de 2015. Producătorul a alocat acum doi ani 7 milioane de euro în retehnologizarea celor trei unități de producție pe care le deține, în Brașov, Timișoara și Buzău. La finalul lunii martie 2017, Ursus Breweries a devenit oficial parte a grupului japonez Asahi. Compania a finalizat atunci achiziția fostelor operațiuni de business și mărci deținute de SAB Miller în Europa Centrală și de Est, care include afacerile din Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria și România.