România ar avea de câștigat de pe urma dezvoltării regionale, este de părere Werner Braun, președintele Clubul Economic German Brașov – DWK. „Dacă ai o regiune economică Sibiu-Brașov, garantez că și Făgărașul se dezvoltă prin sinergii”, a spus el în cadrul evenimentului „Centenar 2018: 100 de idei pentru România”, realizat de NewMoney în parteneriat cu Romanian Business Leaders.
Braun spune că în România există deja exemple de bune practici, însă o dezvoltare durabilă implică o bună planificare a investițiilor dintr-o regiune.
„Noi am început acum să lucrăm la regiuni economice. Peste tot în țările industrializate avem regiuni economice. Nu e un oraș de top. Nu e Munchen, nu e Paris, e regiunea Bavaria pe automotive, Hamburg, în nord, pe aviație. La fel e și în America – Sillicon Valley în California. Noi nu ne permitem să nu facem regiuni, să nu facem clustere, dacă oricum zicem că nu ne ajung banii, atunci eu nu pot să fac un centru de excelență pe fiecare meserie în parte, în fiecare oraș”, a explicat el.
În Brașov, Clubul Economic German a realizat deja un proiect în parteneriat cu autoritățile publice, pentru a răspunde nevoii de educare a forței de muncă. Școala Profesională Germană Kronstadt reprezintă deja un exemplu de bune practici, spune șeful DWK.
Planul este de a continua colaborarea cu autoritățile pentru a deschide instituții similare și în regiune.
Braun este de părere că investițiile în educație vor reuși totodată să readucă în România forța de muncă plecată. „Noi am reușit să aducem oameni din diaspora. Le-am promis educație. Un tânăr plecat în Spania spăla acolo butoaie de chimicale. Avea rate la o mașină. Se descurca pentru că stătea cu părinții. L-am adus aici, l-am instruit în domeniul digital. L-am făcut <<Robocop>> și acum, după un an, butonează roboți industriali în concernele mari”, a spus el.
De altfel, forța de muncă, mai concret disponibilitatea ei, reprezintă principalul motiv care îi determină pe investitorii germani să deschidă businessuri la nivel local, a mai spus șeful DWK.
„Lunile trecute m-am plimbat cu patru-cinci investitori germani prin țară. Niciunul nu a întrebat de chirie, de prețul curentului, ci doar despre forța de muncă. Unuia i s-a promis că la Oradea se face o școală duală pe meseria pe care o vrea și a ales Oradea”, a exemplificat Braun.